Articol de GSP - Publicat duminica, 11 decembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 10 decembrie 2011 21:16
Pentru obţinerea cetăţeniei române, străinii trebuie să locuiască în ţara noastră de cel puţin 8 ani. Pentru sportivi, perioada poate să scadă la jumătate
În România evoluează mai mult de 130 de fotbalişti străini, majoritatea veniţi în Liga 1 pentru salarii mai bune decît în ţările unde s-au născut. Iar 20 dintre aceşti băieţi se află în acest an pe lista nominalizaţilor în Superlativele GSP pentru titlul de cel mai bun stranier pe 2011.
VOTEAZĂ-ŢI FAVORIŢII ÎN ANCHETA GAZETEI SPORTURILOR! CLICK AICI
Cum nu au şanse să joace în “naţionalele lor”, ar putea fi selecţionaţi pentru România, echipă ajunsă pe locul 56 în lume. E o metodă devenită obişnuinţă nu numai la granzii Europei, Italia “adoptîndu-l” pe argentinianul Osvaldo, iar Portugalia pe brazilianul Deco, ci şi în apropierea noastră, în estul continentului. Bunăoară, bulgarii au încercat cu brazilianul Lucio Wagner (2006-2008), iar polonezii cu nigerianul Olisadebe (2000-2004) şi cu brazilianul Guerreiro (2008-prezent).
“Traore ar fi fost o soluţie”
Iar în România au existat pînă acum jucători luaţi în calcul pentru “naturalizare”: Moraes, N’Doye, Culio, Traore sau Eric. Nimic concret însă. Ar putea fi totuşi o soluţie acum vreunul dintre concurenţii în Ancheta GSP? Mircea Rădulescu, şef al sindicatului antrenorilor, spune că “Traore chiar mi se părea o variantă dacă nu pleca în Rusia. Dar la cei aflaţi în prezent în Liga 1 marea problemă e vîrsta. Dacă-i «adopţi» abia pe la 30 de ani, îţi mai pot aduce foloase adevărate pentru Mondialul din 2016, să zicem? Mai greu şi probabil aşa au judecat şi selecţionerii, şi conducerea FRF”.
Sportivii pot obţine cetăţenia mai rapid
Conform actualei legislaţii din România, un cetăţean străin poate în acest moment să primească cetăţenie după o perioadă de 8 ani. Totuşi, fotbaliştii ar putea intra mult mai repede în posesia unui paşaport românesc. Asta fiindcă există o portiţă în Legea 21/1991, la articolul 8: “Dacă solicitantul e o personalitate recunoscută pe plan internaţional, perioada necesară obţinerii cetăţeniei s-ar putea înjumătăţi”. Ar fi nevoie, aşadar, printre alte condiţii, de numai patru ani petrecuţi în România. Şi, pe lista nominalizaţilor în Ancheta GSP, există stranieri intraţi deja în al patrulea sezon jucat aici şi care nu au evoluat pentru “naţionalele” ţărilor din care provin.
Ar merita vreunul dintre ei să devină deja coleg cu Mutu şi Torje? Vă puteţi spune şi dumneavoastră părerea pe www.gsp.ro
CUM AR PUTEA ARĂTA "NAŢIONALA MIXTĂ"
Tătăruşanu - Săpunaru, Cadu, Tamaş, Şt. Radu (Brandan) - Wesley, N'Doye, Cr. Tănase - Torje, Marica, Mutu (Fatai)
"Sigur, dacă mi s-ar propune să joc pentru România, ar fi simplu să spun da. Însă cred că problema nu se pune în acest mod, depinde ce s-ar aştepta de la mine, fiindcă eu, singur, n-aş putea să fac minuni"
Wesley Lopes, atacant FC Vaslui
"Fiecare dosar e analizat în parte. Legea e clară, dacă solicitantul e o persoană interna-ţional recunoscută, atunci el poate obţine mult mai repede cetăţenia"
Gabriela Neagu, purtator de cuvînt Agenţia pentru Obţinerea Cetăţeniei