Articol de GSP - Publicat marti, 14 februarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 14 februarie 2012 14:26
Aceasta e viaţa lui Mircea Lucescu! Antrenorul de 66 de ani s-a trezit la 7:00 dimineaţa, a luat avionul pînă la Istanbul, apoi pînă în Antalya, a ajuns aici la ora 15:30, în decurs de un ceas şi-a strîns mapa de lucru, şi-a ordonat materialele video în camera de la Hotel Mardan, s-a îmbrăcat în trening şi fuga la antrenament!
A fost primit cu ovaţii de către elevii săi care-şi revedeau tehnicianul după accidentul rutier care le-a dat fiori. A supervizat cu un aer monarhic şedinţa de pregătire, a inspectat tot ce-a mişcat pe gazon, apoi a zăbovit cîteva minute la un interviu.
- Domnule Lucescu, dumneavoastră v-a fost mai greu fără Şahtior sau echipei fără dumneavoastră?
- Mie, mie mi-a fost mai greu. Şahtior e viaţa mea, mai bine zis o bună parte din viaţa mea, aici am petrecut 8 ani. Şi voi mai petrece mulţi. Sînt 4-5 jucători, printre care şi Raţ, cu care sînt de la început, alţii care au crescut sub ochii mei... Le-am văzut feţele cînd m-au revăzut. Şi ochii nu te înşală. Am realizat că mă aşteptau, îmi rîdea sufletul de satisfacţie şi de mîndrie.
"Nu pot sta la gura sobei"
- Nu aţi riscat venind la acest stagiu de pregătire?
- Bine am făcut că am venit. Ce să fac în casă? Cu fotbalul mă pun înapoi pe picioare. Eu nu pot sta la gura sobei. Ce altceva să fac? Sau să merg prin oraş să mai dea vreun tramvai peste mine?
- Îi purtaţi ranchiună vatmanului?
- Noooo. Au partea lor de dreptate, că nu trebuie să intri cu maşina pe şine, dar ar trebui şi ei să fie mai îngăduitori, mai atenţi, e uman să greşeşti. Trebuie protecţie, din partea lor, din partea noastră, trebuie să fim cu toţii mai oameni!
- Nu v-am întrebat cum vă simţiţi...
- Dacă stau la vorbe cu voi, înseamnă că sînt bine, deşi sînt treaz de la 7:00 dimineaţa, iar doctorii mi-au zis să am grijă cu refacerea. Dar fotbalul e cel mai bun medicament pentru mine, nu resimt nici o urmă de oboseală pe teren, în iarbă, cu băieţii.
" Rapid e foarte bine organizată"
- Marţi seară, de la ora 17:00, e amical Rapid - Şahtior. Aveţi emoţii pentru amicalul cu echipa lui Răzvan?
- Cu Răzvan nu mă văd înainte de meci, doar sîntem adversari. Glumesc, dar chiar nu ne vedem. Este o partidă importantă şi pentru el, vede la ce nivel este. Eu am ales să jucăm cu Rapid întrucît este o echipă foarte bine organizată, aşa văd şi eu ce au acumulat ai mei, la ce nivel sîntem.
- Aveţi vreo surpriză să-i pregătiţi fiului?
- Avem alte obiective, nu sîntem rivali.
- V-au impresionat vizitele lui Rinat Ahmetov, ale jucătorilor, la Bucureşti?
- Am realizat încă o dată că sîntem o mare familie. Acest lucru e deasupra fotbalului. Sînt legături puternice, indestructibile. Aşa vreau eu să fie o echipă adevărată.
"Sînt cu gîndul la românii de acasă, îi felicit pe cei care pun umărul la salvarea sinistraţilor, trebuie să ne ajutăm între noi. Orice, oricînd, de la mine, eu vreau să ajut" - Mircea Lucescu, antrenor Şahtior