Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 18 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 19 martie 2012 11:15
Rusescu şi Pîrvulescu au întors un meci care începuse periculos pentru stelişti. Trupa roş-albastră a făcut spectacol, dar s-a lovit de paradele lui Lung jr şi de barele porţii acestuia.
Aproape un an a durat exilul Stelei, mai precis 306 zile, dar întoarcerea în Ghencea a fost primită cum se cuvine de suflarea roş-albastră. Tribune pline ca în vremurile de glorie şi o sete de spectacol total, adică exact ce visau oamenii lui Ilie Stan la reîntîlnirea cu Templul. Iar Chiricheş şi compania au încercat să celebreze pe măsură momentul şi să transforme entuziasmul fanilor într-o armă suplimentară în faţa Astrei. Şi firul a pornit a curge pe gustul zecilor de mii de oameni, cu Steaua urcată peste adversar din secunda 1. Întîi un corner (2), apoi o forţare ofensivă a lui Tatu (5) şi un trasor marca Tănase, respins dificil de Lung jr.
Laionel i-a amuţit
Un tăvălug declanşat cu dorinţa de a profita, cu orice preţ, de paşii greşiţi făcuţi de Dinamo şi de Rapid, prilej neaşteptat oferit de rivalii aflaţi încă înaintea trupei becaliote. Dintr-o dată însă pică necazul: un contraatac-flash al ploieştenilor, Pîrvulescu e lăsat de căruţă pe flanc, Rui Miguel desenează un "covrig" pentru Laionel, iar sud-americanul e prompt la întîlnirea cu balonul (12).
E 1-0 pentru Astra, iar furtuna din peluze amuţeşte pe loc, transformînd arena într-un lăcaş al tăcerii. Iar gîndurile fug instantaneu către blestemul sezonului trecut, cînd prahovenii şi Conceicao au demis doi antrenori în Ghencea, pe Ilie Dumitrescu şi pe Lăcătuş. Ilie Stan ştie şi el asta!
Bijuteria lui Pîrvulescu
Băieţii săi reacţionează însă virulent, în timp ce Astra se baricadează cu cinci fundaşi, plus Takayuki în faţa lor, sperînd la o nouă lovitură pe cocoaşa Stelei. Bicfalvi (15) îl pune iar la treabă pe Lung jr., care cedează la următorul raid: corner Chipciu, cap Rusescu, s-a făcut de 1-1, salvatorul poartă acelaşi prenume ca mai mereu în ultima vreme. Raul, Raul, Raul, strigă tribuna!
Mai departe e numai un vals stelist. Geraldo zdruncină transversala cu un şut formidabil din pivotare (26), Tănase pune şi el umărul la dezechilibrarea adversarului (30), preludiu pentru o capodoperă născută imediat pe stînga. De unde Pîrvulescu (34) prinde un golazzo de generic: finalizare de la peste 20 de metri, peste Lung jr, la colţul lung, o copie la scară redusă a celebrei opere de artă reuşite de Hagi la Mondialul din '94, contra Columbiei.
Iar după pauză a venit aceeaşi cavalcadă cu care Steaua vrea să urce, uşor, uşor, spre podium.
VEZI AICI GOLUL MARCAT DE PÎRVULESCU
I-au sufocat
Astra n-a mai respirat dincolo de centrul terenului, s-a închis în propria jumătate, făcîndu-şi cruce cu limba în gură să reziste unui tsunami roş-albastru. Tatu, Tănase, Chipciu, Rusescu l-au întins pe rînd pe Lung jr., devenit însă un obstacol de netrecut, într-o seară pe care n-o va uita probabil prea curînd, căci a jucat aseară rolul ţintei în faţa unui pluton de execuţie. Geraldo (77) a mai nimerit o dată transversala, Ploieştiul a răspuns timid în atac abia în minutul 82, şut pe lîngă poartă al lui Rui Miguel, prea puţin pentru a întoarce din drum o formaţie a Stelei renăscută în propriul bîrlog.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”