FOTBAL  »  Superliga  »  REPORTAJ

Citeste un reportaj despre Ion Voinescu si Costica Toma. Cei doi s-au "batut" pentru poarta CCA-ului si a "nationalei" in anii 50 / Gladiatorii

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 iulie 2007 00:00

Ion Voinescu si Costica Toma s-au "batut" pentru poarta CCA-ului si a "nationalei" in anii 50. Ultimul abia merge, dupa un atac cerebral, dar fostul sau "dusman" ii este alaturi. Sint doua legende vii. Ion Voinescu (78 de ani) si Costica Toma (79 de ani). In urma cu peste o jumatate de secol, timp de 10 ani, au dus una dintre cele mai crunte batalii din fotbalul romanesc. Pentru postul de portar al celei mai galonate formatii romanesti a timpului, CCA, mai apoi largind "frontul" si la echipa nationala. Daca ii vezi citeva minute intelegi: dupa atita timp, rivalitatea a ramas la fel. Chiar daca Toma a ramas fara "aripi" si abia mai merge, dupa un atac cerebral, urmat de o fractura de bazin.

"Sint fraier daca nu-l pot invinge"
Spiritul le-a ramas insa neatins amindurora. Pare ca a ramas doar prietenia, dar cicatricele vechiului "razboi" se simt si acum. Toma il mai inteapa pe vechiul sau coleg: "Daca nu eram eu, asta nici acum nu stia cum se bea un pahar cu vin! Ca il duceam la Mon Jardin". si ride. Ride si Voinescu. si totusi, parca se pindesc, ca doi inamici. Ilie Savu, fostul lor antrenor, trebuie sa faca iar pace: "Lasa, ca amindoi ati fost buni!".

Cei doi s-au intilnit la Steaua in '52. "Top" Voinescu era acolo de 2 ani, titular incontestabil. "Nu m-a speriat asta. Prietenii mi-au zis: <>. <<si ce daca, are trei picioare?>>, le-am raspuns. Asa ca m-am dus si am inceput antrenamentele". Amindoi aveau doar 1,74 m inaltime. Voinescu era mai subtirel, numai 60 de kilograme, Toma mult mai robust, 80. "Amindoi erau insa ca niste ciini la antrenamente. Ma obligau sa-i bag cu rindul in poarta", isi aminteste Ilie Savu.

Se tachineaza continuu
Cind a ajuns la Steaua, Toma era clar in dezavantaj. Jucase doar 6 luni in Divizia B, la Armata Iasi, iar Voinescu ajunsese deja la echipa nationala. Pe linga antrenamentele pe care le faceau impreuna, la finalul carora isi mai "impuscau" cite 100 de penaltyuri, Toma facea "ore suplimentare". El marturiseste: "<<Topica nu stia>>. Chemam 4 colegi si faceam inca un antrenament, dimineata, la 8:00. Le faceam cinste seara, cu citeva baterii, la restaurant. Venea Topica la stadion si ma gasea la dusuri. <>, ma intreba. <>, ii raspundeam. El a aflat mult mai tirziu. A luat foc". "Lasa, ca si eu faceam antrenamente fara sa stii tu", a intervenit Voinescu. "Ce antrenamente, ca daca faceai ce faceam eu, a doua zi nu mai erai bun de nimic!", l-a contrat Toma. "Pai, eu nu aveam nevoie, ca nu mi se potrivea ce faceai tu", nu se lasa nici Voinescu. Rivalitatea se simte plutind prin camera. E acolo, atit de vie, ca la 20 de ani.


"Voinescu era iute la minie, Toma mai echilibrat"

Ilie Savu, cel care le-a fost antrenor in perioada '53-'59, i-a descris insa altfel: "Amindoi aveau calitati exceptionale. Voinescu pare mai sobru, insa era iute la minie, exploda mai des. Se supara mai rau dupa ce lua un gol, de exemplu. Toma, desi era mereu pus pe glume, era cel mai echilibrat. Adesea a lasat de la el, tocmai ca sa evite orice conflict. si chiar au reusit ca, in ciuda rivalitatii, sa nu se certe niciodata! Pentru ca Toma era mai stapin pe el, eu, la CCA, dar si antrenorii de la echipa nationala din acea vreme il preferam de multe ori, mai ales in meciurile grele, din deplasare".

Amintiri cu Arsenal
In '56, CCA a facut celebrul turneu din Anglia. Inaintea meciului cu Arsenal, antrenorul Ilie Savu se decisese: va apara Voinescu. Pe drum insa, s-a razgindit: "L-am vazut pe Voinescu agitat. La vestiare, i-am anuntat. Voinescu era in transa, nu se echipa. <>, l-am intrebat. <>. <>. A iesit imediat pe teren". La incalzire se arunca din bara in bara. Se descarca. Ion Aurel, conducatorul delegatiei, a insistat sa-l bag pe Voinescu. Dar am ramas pe pozitie: apara Toma! A facut-o foarte bine. Noi conduceam cu 1-0. Dar in minutul 79, fara sa stiu eu, Ion Aurel l-a schimbat pe Toma cu Voinescu. Care a gresit la o centrare si am fost egalati. Ce i-am facut lui Ion Aurel dupa aceea! Se ruga de mine sa nu-l spun in tara".
Toma fringe brusc povestea lui Ilie Savu: "Ce nu stiti voi e ca eu l-am perpelit putin atunci pe Ion Aurel. Mi-a dat o prima buna ca sa-mi tin si eu gura".

Rivalitate si ca antrenori
In discutiile dintre cei doi, Voinescu si-a amintit ca el a fost cel care l-a pregatit pe un alt mare portar al Stelei, pe Vasile Iordache. "Altul mai stii? Mai e vreunul pe care l-ai facut tu?", l-a tachinat imediat Toma, care a format, ca antrenor la Luceafarul, "peste 20 de portari de Divizia A, Prunea, Girjoaba, Alexa, Iasko si multi altii". "Pai, mai e si Duckadam", a raspuns iritat Voinescu. "Da, dar eu, ca portar, am fost capitan la echipa nationala, ceea ce tu n-ai reusit", a mai aruncat o "grenada" Toma. Rid. Dar batrina rica ii tot ii momeste.

Nemultumiti de portarii de azi

Fara nici o urma de ranchiuna, Voinescu si Toma sint de acord asupra unui subiect: portarii de azi. "Marea majoritate nu au nici o chemare pentru postul asta, n-au calitatile native necesare", spune "Topica". "Miki" il completeaza: "Mai mult, nici nu sint pregatiti cum trebuie, n-au tehnica, nu stiu cum sa iasa pe centrari. Nu-mi vine sa cred ce vad!". Amindoi mai au un punct comun: "Steaua de azi nu mai inseamna nimic pentru noi. Steaua pe care o stim noi e cea a Armatei. Acum, nu ne mai baga nimini in seama acolo".


"Voinescu avea suplete, mobilitate, era excelent, dar pe linia portii. Toma era calm, determinat, curajos, iesea mereu pe centrari"

Ilie Savu


Constantin: "Au dus o lupta dura!"

Gheorghe Constantin, zis "Profesorul", a fost coechipier cu Voinescu si cu Toma atit la CCA, cit si ola echipa nationala. "Voinescu avea reflexe, era spectaculos. Toma era mai sobru, dar extrem de precis. Daca Voinescu mai lua si goluri usoare, lui Toma nu i se prea intimpla. Au dus o lupta dura, n-am mai auzit de asa ceva. Noi glumeam cu ei. Le spuneam sa nu atipeasca, sa nu fuga celalalt sa se antreneze! Voinescu, care era mai nervos din fire, aproape plingea cind era Toma titular. Tomita era mai blajin, nu turna gaz pe foc". -am raspuns. Asa ca m-am dus si am inceput antrenamentele".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
Superliga
Șucu nu uită de Rapid, după ce a cumpărat-o pe Genoa » Intră la negocieri pentru doi titulari ai rivalei din Superliga
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Liga 2
„Ajutor!” » Florin Talpan le cere bani suporterilor, după ce a pierdut procesul cu Gigi Becali: „Puteți face donații”
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”
Superliga
Cum răspunde Gigi Becali afacerii Șucu la Genoa: „Eu am vrut să-i cumpăr pe ei”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează