Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iunie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 29 iunie 2012 18:57
Federaţia portugheză de fotbal a aprobat astăzi o măsură care este pe placul cluburilor din Liga 1. Din sezonul următor echipele nu mai pot împrumuta jucători la alte formaţii din aceeaşi divizie.
Propunerea a aparţinut celor de la Nacional Madeira şi a fost pe placul celor care au judecat asta, fiind adoptată cu unanimitate de voturi. Această iniţiativă a venit cu scopul de a înlătura orice suspiciune de noncombat, informează Digisport.
Această măsură vine în sprijinul echipelor din Liga 1, care nu de puţine ori au apelat la jucătorii din Portugalia, fiind o piaţă apreciată de conducătorii de cluburi din România.
Astfel, jucători de la cele mai importante cluburi din Portugalia pot ajunge din ce în ce mai des în Liga 1, mai ales că echipe ca Porto împrumută şi 20 de fotbalişti într-un sezon. CFR Cluj este echipa care foloseşte cel mai des piaţa portugheză, fiind destul de interesată în ultimii ani de jucători lusitani.