Articol de Iulian Pavel - Publicat luni, 20 august 2012 00:00 / Actualizat duminica, 19 august 2012 20:14
Sabău a surprins pe toată lumea cînd l-a introdus din primul minut pe Peterson Pecanha (32 de ani), goalkeeperul transferat de la Maritimo în urmă cu trei săptămîni.
Sud-americanul a fost sigur în intervenţii, l-a blocat şi pe Grozav într-o fază iminentă de gol, le-a dat indicaţii fundaşilor şi l-a aplaudat pe Milisavljevici cînd sîrbul a intervenit salvator la una dintre şansele prahovenilor.
Tehnicianul rapidist nu a mai vrut să-l folosească pe Călin Albuţ, acesta fiind ezitant în mai multe meciuri din debutul sezonului, şi l-a lăsat pe bancă, fiind pentru prima dată rezervă în acest campionat. De altfel, Moţu' a declarat de mai multe ori că l-a adus pe Albuţ doar pentru a fi rezerva lui Coman şi că l-a folosit în doar pentru că Robocop a părăsit Giuleştiul.
Copos a anunţat că el a fost cel care a insistat pentru aducerea lui Pecanha: "Mi-am asumat responsabilitatea să vină la noi, chiar dacă unii nu prea erau de acord. A fost foarte sigur, sper să continue la fel de bine".
"Nu mi s-a părut un portar rău, are vînă, dar cred că trebuie să-l mai vedem în cîteva meciuri" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)
ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:
"Să aibă răbdare cu Sabău!"
Dumitru Dragomir crede că derby-ul dintre Petrolul şi Rapid a fost unul de înalt nivel, chiar dacă nu s-a marcat: "Am văzut o partidă foarte bună, meci de nota 7,5-8". Preşedintele LPF îl laudă şi pe Sabău şi îi transmite lui Copos să continue cu Moţu' pe banca giuleştenilor: "E un antrenor foarte bun, mi-a plăcut mult de acest Rapid. Joacă din ce în ce mai bine. Copos trebuie să aibă răbdare cu Sabău şi va face performanţă!".
Se ruşinează de Giuleşti
Copos a fost impresionat de arena ploieştenilor, însă şi-a adus aminte cu regret de stadionul din Grant: "Atmosferă extraordinară pe un stadion de nota 10, în care s-au investit 20 de milioane de euro. Noi avem un stadion din 1939, unde nu s-a mai făcut nici o îmbunătăţire. Primăria sectorului 6 nu ne-a ajutat deloc, Ministerul Transporturilor la fel, zero! Îmi este ruşine că evoluăm pe un asemenea stadion".
"Cu Geraldo, mai puternici"
Rednic s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi în partida cu Rapid şi crede că venirea lui Geraldo Alves e benefică pentru Petrolul: "Am controlat meciul, am dominat şi am avut mai multe ocazii. Mergem la Dinamo să scoatem cît mai mult. Mă bucură transferul lui Geraldo, vom fi şi mai puternici cu el în apărare". Şi Galamaz abia aşteaptă să evolueze alături de fostul stelist: "Geraldo e foarte bun, m-aş bucura să joc din nou alături de el. Depinde de domnul Rednic dacă mă va folosi". :)
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora