FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Maxim n-a avut loc în Grant » Bun pentru "naţională", slab pentru Rapid

Sub comanda lui Grigoraș, Maxim a reușit să ajungă și la echipa națională, el fiind convocat pentru dubla cu Estonia și Andorra
Sub comanda lui Grigoraș, Maxim a reușit să ajungă și la echipa națională, el fiind convocat pentru dubla cu Estonia și Andorra

Articol de - Publicat marti, 04 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 03 septembrie 2012 22:37

În vara lui 2010, Dinu Gheorghe l-a refuzat pe mijlocaşul Pandurilor, care ar fi costat doar 10.000 de euro.

Rapidiştii l-au admirat pe Alexandru Maxim (22 de ani) în partida de la Tîrgu-Jiu, iar la final, Sabău l-a lăudat pentru prestaţia sa: "A zburdat pe teren!". Actualul mijlocaş al gorjenilor ar fi putut evolua acum în tricoul alb-vişiniu, dacă în vara lui 2010, preşedintele de atunci al Rapidului, Dinu Gheorghe, l-ar fi dorit în Grant.

Impresarul Lucian Marinescu l-a propus în Giuleşti din postura de jucător liber de contrac. Lui Maxim îi expirase înţelegerea cu Espanyol, iar agentul îi căuta echipă, dar "Vamă" l-a refuzat după cîteva zile de negocieri.

"Băiatul aşteaptă răspunsul Rapidului. Sperăm ca mutarea să se finalizeze cît mai repede. Fotbalistul vrea foarte mult să vină în Giuleşti!", a spus Marinescu la vremea respectivă. Pînă la urmă, Maxim n-a mai venit pentru că şeful rapidist n-a vrut să achite comisionul impresarului, adică 10.000 de euro. A evoluat un an în Segunda Division B, la Badalona, de unde a ajuns gratis în vara lui 2011 la Pandurii.

Ochiul lui Grigoraş
Cînd a venit la Tîrgu-Jiu, Alex a fost întrebat dacă stă bine cu pregătirea fizică. A răspuns afirmativ, iar Grigoraş l-a băgat într-un joc-şcoală pentru a-l vedea la lucru. N-a avut o evoluţie formidabilă, dar l-a convins pe antrenorul liderului că merită să fie oprit.

"A jucat 20 de minute. În primele 10 le-a rupt coloana adversarilor săi, i-a driblat de i-a zăpăcit, apoi n-a mai atins mingea! Nu credea că va fi oprit, dar Grig l-a chemat şi i-a zis: «Te păstrez pentru că ai calităţi, dar urăsc minciuna. Fizic, stai rău, dar asta se poate remedia!»", a dezvăluit unul dintre colaboratorii tehnicianului de la Pandurii.

2 goluri a marcat Maxim pentru Pandurii în acest sezon, fiind titular în toate cele 7 partide din Liga 1

1,3 milioane de euro e cota mijlocaşului, conform site-ului transfermarkt.de. În 2011, cînd a venit la Pandurii, valora 200.000 de euro

ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:

A revenit Ioniţă!
Alexandru Ioniţă (23 de ani) şi-a reziliat contractul cu FC Koln şi s-a întors în Giuleşti, semnînd aseară un contract pînă la vară. Atacantul a jucat la Rapid şi în returul sezonului trecut, dar a dezamăgit, reuşind să înscrie un singur gol în Liga 1.

Cu Dinamo, pe 22 octombrie
Rapid trebuia să joace cu Dinamo în etapa a 4-a, în weekendul 10-13 august, în deplasare, însă partida a fost amînată pentru a-i lăsa pe roş-albi să joace amicalul cu Barcelona. Întîlnirea era aşteptată să se dispute în decembrie, dar a fost reprogramată pentru luni, 22 octombrie, de la ora 21:30, avînd în vedere că atît giuleştenii, cît şi "cîinii" nu mai evoluează în Europa.

"Apostol nu-şi respectă colegii"
Neoprit în lot de Sabău, Iulian Apostol (31 de ani) a evoluat pentru Rapid II în partida pierdută la Viitorul Axintele (0-2). "Mucles", care şi-a trecut în cont o bară, a reuşit să-şi enerveze adversarii. "E un fotbalist terminat, nu cred că va mai juca pe undeva. Are o atitudine superioară pe teren, el nu-şi respectă nici măcar colegii!", a spus un fotbalist de la Axintele la GSP TV.

Inbox
- Nicolae Grigore, la Recursul etapei: "E clar că în acest moment ne lipseşte identitatea, nu reuşim să ne regăsim, însă nu e vina domnului Sabău! De exemplu, la Tîrgu-Jiu ne-a zis să avem grijă că gorjenii încep bine meciurile şi totuşi am luat gol în minutul 4!".
- Clubul Rapid organizează marţi şi joi, 4, respectiv 6 septembrie, ora 17:30, la baza Pro Rapid, o acţiune de selecţie pentru copii născuţi în perioada 1999-2001. Cei interesaţi să participe trebuie să aibă asupra lor echipament de joc.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini UNICE! Fotoreporterul GSP a urcat în mijlocul fanilor FCSB și a surprins nebunia cu Midtjylland: video a devenit viral!
Europa League
Imagini UNICE! Fotoreporterul GSP a urcat în mijlocul fanilor FCSB și a surprins nebunia cu Midtjylland: video a devenit viral!
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Verdictul lui Raul Rusescu: „FCSB n-a avut un jucător de nivelul lui de 7 ani”
Europa League
Verdictul lui Raul Rusescu: „FCSB n-a avut un jucător de nivelul lui de 7 ani”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (8)
spivak
spivak  •  04 Septembrie 2012, 14:10

Conducătorul Gheorghe are mustaţa cea mai mare!

princeofpersia
princeofpersia  •  04 Septembrie 2012, 11:44

Nu era finul lui Vama sau Luce jr.

red77
red77  •  04 Septembrie 2012, 09:13

ce jalnici sunteti ! asta se intampla peste tot in lume ! mai ales la varsta de 18-19 ani jucatorii pot erupe atunci cand nu se astepta nimeni ! jordi alba , pique sau fabregas va zic ceva ? bucuria voastra ca la stana nu exista grupe pt mieii tineri si aia nu mai au ce pierde ! ce va balacareau gigi si mimi daca scriati ceva rau de steluta !

Vezi toate comentariile (8)
Comentează