Articol de GSP - Publicat marti, 25 septembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 25 septembrie 2012 18:02
La derby-ul cu Rapid, fanii Stelei au avut mai multe bannere cu mesaje ironice adresate giuleştenilor, printre ele fiind şi "Respect Eugen Grigore"
Omul pe care suporterii Stelei l-au elogiat pe National Arena la derby-ul cu Rapid este inclus printre "Cei mai odioşi 100 criminali români", potrivit ofsaid.ro
Povestea lui Eugen Grigore a fost relatată de Libertatea în anul 2011.
În anii '70, acesta s-a răzbunat pe o şatră de ţigani care i-au omorît familia. Grigore s-a urcat în camionul pe care lucra şi a intrat cu el în casele ţiganilor, omorînd 24 de oameni, aşa cum a declarat la dosar. Grigore a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar după Revoluţie pedeapsa a fost comutată la 28 de ani de detenţie. Acesta a fost eliberat în 2001 şi a murit la puţin timp.
A fost MM păcălit de suporterii stelişti?
La şedinţa tehnică de dinaintea meciului, observatorul Gheorghe Nedelescu a întrebat cine este Eugen Grigore, nume inscris pe unul dintre bannerele date pentru aprobat. Nimeni nu ştia despre cine este vorba, iar MM a spus că merge să-i întrebe pe stelişti. Cînd a revenit, a afirmat că ar fi vorba despre un lider al suporterilor din Ghencea plecat în străinătate, fan care ar fi făcut multe pentru galerie.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”