INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PERFORMANŢĂ

Luce, împăratul Ligii! » Chelsea umilita. Nu pe tabelă. Pe teren. 2-1 pentru Şahtior, liderul grupei în Champions!

Articol de - Publicat joi, 25 octombrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 25 octombrie 2012 05:14

Cîştigătoarea Champions League a ascultat în picioare lecţia de fotbal predată de Lucescu (67 de ani) şi de trupa sa din Doneţk

Vezi aici imagini VIDEO de la Şahtior - Chelsea 2-1!

Ionuţ Chirilă a tăiat Europa prin sud. A plecat de la Cannes, acolo unde locuieşte de cîţiva ani. Cînd a ajuns la Bucuresti a dat un telefon. "Mă duc la Nea Mircea". Parcă se ducea să-l viziteze pe Ştirbei Vodă... "Nu vii s-o batem pe Chelsea?". Hai să batem pe Chelsea, Ionuţ!

Grijile lui Luce
Nu plecăm spre Ştirbei Vodă, ci la Doneţk. Mi-am amintit de drumul parcurs astă-vară la Euro cu Ovidiu Ioaniţoaia. Cînd căscam ochii pe indicatoarele din Ucraina, a sunat telefonul. "Unde sînteţi? Mai aveţi mult? Să fiţi atenţi! Vedeţi, poate ajungeţi pînă nu se înnoptează. Biletele le-am lăsat la Donbass Palace pe numele lui Ionuţ". "O să fie greu cu Chelsea, da?". "Hai, măi, la meci vă stă vouă gîndul? Aveţi grijă la drum. Dacă sînt probleme, mă sunaţi, nu contează cît e ceasul!". Era Mircea Lucescu.

Fiecare cu ale lui. Noi cu gîndul la meci, el cu grija drumului şi cu biletele lăsate în recepţia de la Donbass. Ionuţ Chirilă, care a vorbit tot drumul de 1.200 de kilometri, tăcuse. Apoi a reluat: "De 35 de ani face asta. «Unde eşti? La cît ajungi? Cu ce ai venit?». Atunci o făcea cu tata...". Pe 25 octombrie, marele ziarist Ioan Chirilă ar fi împlinit 87 de ani.

Bilete şi premii
În dimineaţa meciului, tricourile albastre ale fanilor lui Chelsea au împînzit oraşul. Fanii lui Şahtior încă mai formau cozi la casele de la Donbass Arena. Biletele se epuizaseră, dar fiecare avea rezervare şi completa un formular special prin care se puteau cîştiga, cumpărînd biletul, premii în obiecte promoţionale cu Şahtior. O sută de metri mai încolo, englezi şi ucraineni se amestecau la Fan Shop, un magazin mare cam cît un supermarket, în care doar obiectele pentru nou-născuţi se întindeau pe cîteva rînduri de raft!

Privirea albastră
Cînd echipele au intrat pe teren, camerele televiziunii care a produs meciul s-au fixat asupra deţinătoarei Champions League. Apoi, ele s-au rotit către antrenorul lui Şahtior, despre care Cătălin Tolontan scria cu vreo doi ani în urmă că "îmbrăcat într-o şubă şi cu fesul pe cap, Mircea Lucescu semăna cu un bătrîn navigator care-şi conducea nava pe apele grele din apropierea Mării Nordului".

De data asta lipseau şuba şi fesul. Mircea Lucescu avea însă aceeaşi privire albastră cu care a scanat la viaţa lui mari echipe şi mari fotbalişti. Chelsea nu era doar campioana la zi a Europei. Ci şi liderul Premier League, postură din care umilise pe Tottenham cu 3 zile în urmă chiar pe White Hart Lane! 4-2 după un final de vis sau de coşmar, depinde din ce parte priveşti lucrurile. Acum 3 săptămîni cam aşa ne gîndeam şi la Juventus Torino, după un 4-1 fabulos cu Roma. Ce ar fi...?

"Am ştiut totul despre Chelsea"
"Juve, punct de aur", au titrat atunci ziarele din Peninsulă. Marţi seară, cu Chelsea, a fost şi mai şi. Omul cu privire albastră şi cu o viaţă de fotbal înapoi, "am mai mult de 55 de ani de cînd judec acest sport", stătea împietrit lîngă banca sa de rezerve, privind un meci pe care-l jucase, probabil, de sute de ori înainte. "Am ştiut cam tot ce poate juca în acest moment Chelsea. Cred că e o echipă care evoluează chiar mai bine decît sezonul trecut în care a cîştigat Liga Campionilor", avea să deschidă Mircea Lucescu conferinţa de presă în care a fost primit cu aplauze de ziarişti ucraineni, englezi, suedezi, italieni, români şi care or mai fi fost.

"Poate cea mai importantă victorie"
Tabela a rămas mincinoasă la sfîrşit (2-1). Chelsea a suferit pe iarba impecabilă a lui Donbass Arena aşa cum nici în coşmarurile lui Abramovici sau Di Matteo nu s-ar fi întîmplat. Apropo de Di Matteo. Cînd a intrat la conferinţa de presă încă era buimac, coborîse parcă nu de pe o bancă de rezerve, ci direct din ring. Sala era încă sub impresia celor declarate de Lucescu. Ce spusese el? Printre multe altele, că "nu am obţinut decît o victorie. Poate cea mai importantă pe propriul teren din toţi anii petrecuţi aici. A mai fost succesul cu Arsenal, prin care am cîştigat grupa de Champions League acum 2 ani. E doar o victorie care ne produce o noapte de bucurie. Atît".

"Toată viaţa am încercat să anticipez lucrurile"
S-a ridicat, înconjurat de secundul Alexandru Spiridon şi de Ruslan Marmazov, şeful biroului de presă, şi a ţinut apoi pe culoare o şedinţă de cîteva minute. "Mîine la 3 şi jumătate la cantonament. Dimineaţă merg cu Neli la spital să vedem cum merge operaţia. Alexandru, să-mi pregăteşti raportul meciului din seara asta! La Londra ei se vor mobiliza la maximum".

S-a urcat în Mercedesul negru cu gîndul la meciul de pe Stamford Bridge şi la cel de la sfîrşitul săptămînii, sîmbătă, la Simferopol. Pe bancheta din spatele lui Ghenadi, şoferul său, erau cîteva dosare, un om şi principiul său: "Toată viaţa mea am încercat să analizez şi să anticipez lucrurile."

34 de jocuri este seria fără eşec a lui Şahtior în toate competiţiile, 32 de victorii şi două remize. Cea mai recentă înfrîngere a fost în Ligă, 0-2 cu Porto (noiembrie 2011)

3 meciuri din ultimele 34 s-au terminat numai cu un singur gol înscris de Şahtior, ultima dată la 1-1 cu Juventus în grupele Ligii

2,89 de goluri marcate pe meci (98 în total) e media echipei lui Lucescu şi Raţ în cele 34 de meciuri, în care n-a primit decît 19 goluri

"Este o victorie mare, după un meci spectaculos, pe care l-am fi putut cîştiga cu 4-1. Continuăm să creştem, tinerii noştri jucători se maturizează, iar încrederea e tot mai mare"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

"Chelsea a fost obligată de foarte multe ori să se apere şi a atacat doar cît am lăsat-o noi să o facă. Păcat că am primit gol"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

"Jucătorii lui Şahtior au fost inteligenţi şi nu ne-au lăsat nici o şansă. Doar în ultimul sfert de oră ne-am creat cîteva ocazii"
David Luiz, fundaş Chelsea

"SuperChelsea a fost chelfănită de un Şahtior stelar. Tehnică bună şi plămîni de oţel: trupa lui Mircea Lucescu i-a anihilat pe albaştri, salvaţi de un mare Cech"
Corriere dello Sport, cotidian italian

"Şahtior nu-i doar favorita grupei, însă poate ajunge departe în Ligă. Din infernul de la Doneţk e greu să ieşi cu oasele întregi. Orchestra lui Lucescu e dură şi are solişti de excepţie"

Corriere dello Sport, cotidian italian

"Freză a la Valderrama şi picioare fenomenale. Elegant, rafinat şi eficace. Willian a intrat în toate acţiunile şi a dăruit pase de gol şi a finalizat. Un deliciu"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian

"Lucescu inspiră teamă. Şahtior etalează cel mai bun fotbal din grupă. A dominat la posesie, ocazii, dinamică şi implicare. Unicul defect e că n-a închis meciul în ciuda unei infinităţi de situaţii de gol"
Corriere dello Sport, cotidian italian

CLASAMENT GRUPA E
1. Şahtior 3 2 1 0 5-2 7
2. Chelsea 3 1 1 1 7-4 4
3. Juventus 3 0 3 0 4-4 3
4. Nordsjaelland 3 0 1 2 1-7 1
Etapa viitoare (7 noiembrie): Chelsea - Şahtior, Juventus - Nordsjaelland

Felicitat de Abramovici
La o oră după meciul cu Chelsea, Mircea Lucescu s-a întîlnit cu patronul său, Rinat Ahmetov, şi cu Roman Abramovici, proprietarul adversarilor, cei doi magnaţi care au împreună 28,1 miliarde de euro (16-12,1). "M-a felicitat pentru ce am creat aici, pentru jocul lui Şahtior", a povestit antrenorul echipei din Doneţk, care l-a avertizat glumind pe Abramovici: "Şi nu sîntem în punctul maxim de formă!".

"La Şahtior s-au făcut transferuri de 200 de milioane de euro în ultimii zece ani, dar s-a şi vîndut de 170 de milioane. Iar valoarea lotului este acum de 250 de milioane"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

"Dacă aş primi acum o ofertă de la Chelsea, aş refuza-o! Da, aş refuza-o! Echipa mea e Şahtior şi mai am încă multe lucruri de făcut aici"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

Bombardament în careu
Deşi e abia pe locul 21 la posesie (46%) în grupele Ligii, Şahtior impresionează la finalizare. După trei etape, trupa lui Lucescu este lider la capitolul şuturi pe poartă trimise din careu (24), din totalul de 35 de execuţii cadrate, fiind devansată doar de Real Madrid. Luiz Adriano are trei pase de gol şi e la egalitate cu Eder (Braga) în topul assisturilor.

"Şahtior scrie istorie cu Lucescu"
Martin Samuel, şeful departamentului sport de la Daily Mail şi unul dintre cei mai valoroşi jurnalişti britanici, e impresionat de Şahtior. "Această echipă creată de vulpea Lucescu, care i-a dat stil şi etos plecînd de la flerul axei braziliene, a atins apogeul jocului său şi scrie istorie. Rapidă pe contraatac, alertă în apărare, inventivă, incisivă, Şahtior este mîndria unei regiuni propulsate pe harta Europei. Teamul din Doneţk e mai iute, mai tăios şi mai înfometat de glorie decît Chelsea".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (19)
gabryeluss
gabryeluss  •  25 Octombrie 2012, 19:19
Postat de vlad_condurache pe 25 Octombrie 2012, 13:19

Faptul ca PUTEA sa castige cu 6, 7-0 este una. Ideea este ca au castigat cu 2-1. Este o victorie mare dar departe de umilinta. Singurii care se umilesc aici zi de zi sunt pseudoredactorii de tabloid, tabloizii adica. E un derivat de la "cap de tabla" :)

Bine spus. A castigat meritat intr-adevar, dar nici Chelsea nu e o echipa asa usor de umilit !

supermandolar
supermandolar  •  25 Octombrie 2012, 17:02

Un adevarat zeu acest Lucescu , mare om , mare caracter să faci ce a făcut el cu o echipă din campionatul Ucrainei este FABULOS ; să bați campioana Europei și să fi favorita grupei in Ucl peste Chelsea , lider detașat in Anglia și campioana Italiei este URIAȘ , omul asta a vazut ce mizerie era in țara și a plecat in Lume sa-și facă un nume ; a avut rezultate peste tot pe unde a fost ; toți l-au apreciat și prețuit , a câștigat cupa UEFA și anul asta cred că va face o impresie frumoasă in UCL ; pt publicitatea făcută gratuit României și pt că este unul din primii 5 manageri din Europa ar merita statuie in Piața Universitații ; să ne trăiește Nea Mircea și sa ne faci in continuare mandrii

vlad_condurache
vlad_condurache  •  25 Octombrie 2012, 13:19
Postat de ernesto365 pe 25 Octombrie 2012, 11:32

am vazut meciul si dupa cum a jucat si cate ocazii a avut sahtior putea castiga lejer cu 6,7-0. chelsea practic nu a existat pe teren.

Faptul ca PUTEA sa castige cu 6, 7-0 este una. Ideea este ca au castigat cu 2-1. Este o victorie mare dar departe de umilinta. Singurii care se umilesc aici zi de zi sunt pseudoredactorii de tabloid, tabloizii adica. E un derivat de la "cap de tabla" :)

Vezi toate comentariile (19)
Comentează