FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

VIDEO Cîntăreaţa urîtă şi chitara fermecată » Cum a reuşit Reghe să-şi uluiască şi să-şi motiveze jucătorii deopotrivă :)

Reghecampf și-a uluit jucătorii prin modul ingenios în care i-a motivat la ultimele meciuri +3   FOTO
Reghecampf și-a uluit jucătorii prin modul ingenios în care i-a motivat la ultimele meciuri

Articol de - Publicat marti, 13 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 13 noiembrie 2012 11:12

Gazeta a aflat motivele pentru care Steaua nu are rivali în Liga 1 şi în Europa. Antrenorul nu lucrează cu fotbaliştii doar tehnic şi tactic, ci umblă foarte mult şi la moralul acestora.

Steaua lui Reghecampf îşi domină adversarii tactic, fizic, tehnic. Mai e însă o dimensiune a succeselor, mai altfel.

La pregătirea meciurilor, Reghecampf acordă o mare importanţă factorului psihic. "Simte foarte bine jucătorii, iar în momentele pe care le consideră cheie în timpul unui sezon obişnuieşte să vină cu ceva special la şedinţele tehnice", explică apropiaţii antrenorului.

Ultima oară s-a întîmplat în Norvegia, înaintea jocului cu Molde (1-2). Unul dintre fotbaliştii Stelei a dezvăluit pentru Gazetă cum le-a predat antrenorul două lecţii în vestiar. Le-a ilustrat modern, prin videoclipuri care au făcut senzaţie pe youtube. Iar impactul a fost maxim.

1. Exemplul Susan Boyle aka "Nu-ţi subestima adversarul" (Vezi aici VIDEO)
Primul clip proiectat în vestiar reprezintă audiţia lui Susan Boyle, o femeie în vîrstă de 51 de ani, la emisiunea "Britain's got talent". Înainte să apese play, Reghecampf şi-a avertizat jucătorii: "Cînd te crezi invincibil şi-ţi subestimezi adversarul totul se poate nărui într-o clipă. Priviţi ce se întîmplă în acest caz".

În respectivul filmuleţ, Susan intră pe scenă, moment în care sala întreagă se amuză, judecînd-o pentru felul în care arată. Rîsetele se transformă însă instant în lacrimi şi emoţie de îndată ce Susan începe să cînte şi uimeşte cu vocea ei perfectă.

"Să fim atenţi în orice moment, nu trebuie niciodată să subestimăm pe cineva, indiferent cît de mare pare la prima vedere diferenţa de valoare", le-a explicat Reghe jucătorilor.

2. "Munca în echipă" pe piesa lui Gotye (Vezi aici VIDEO)
Al doilea filmuleţ care l-a inspirat pe Reghe este cover-ul trupei canadiene Walk off the Earth la hitul "Somebody that i used to know" al lui Gotye. Spectaculos aici este modul în care cei 5 membri ai trupei reuşesc să se sincronizeze şi să cînte simultan la aceeaşi chitară!

La sfîrşitul clipului care a strîns aproape 140 de milioane de vizualizări pe youtube, Reghecampf a conchis: "Priviţi ce reuşesc să facă cei 5. Asta înseamnă o echipă, mereu trebuie să vă ajutaţi între voi".

La olteni l-a "distribuit" pe Al Pacino
Reghecampf a apelat la strategia cu filmuleţele motivaţionale şi pe cînd era "principal" la Craiova. În 2010, înaintea unui meci crucial în lupta pentru evitarea retrogradării, cu Oţelul, antrenorul şi-a inspirat jucătorii cu discursul emoţionant al lui Al Pacino din filmul "Any Given Sunday". Secvenţa le-a mers la inimă oltenilor, care au cîştigat atunci cu 3-0 şi au reuşit să se menţină astfel în prima ligă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (14)
sihastru
sihastru  •  13 Noiembrie 2012, 21:04

foarte frumos.....bravo Reghe !!!

axi1
axi1  •  13 Noiembrie 2012, 17:51
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Nu, desteptule, am facut egal, in DEPLASARE, la Stuttgart! Voi in afara de Roma si Basel (echipe cu care daca ati mai juca de 100 de ori, ati lua-o pe coaja tot de atatea ori), peste ce mari echipe ati mai dat si ati castigat?

supereduardo10
supereduardo10  •  13 Noiembrie 2012, 13:47

draga ziaritule cred ca ai uitata sa adaugi hapurile dinaintea meciurilor alea sunt cele mai atri stimulatoare :))

Vezi toate comentariile (14)
Comentează