SPORTURI  »  HANDBAL  »  SCANDAL ÎN HANDBAL

FOTO Ziua în care homosexualitatea a ajuns la tribunal: Alina către soţul ei: "Nu renunţ la Cristina!"

Pe holurile Judecătoriei, Alina Dobrin a fost înconjurată de colege pentru a o proteja de presă şi curioşi +5   FOTO
Pe holurile Judecătoriei, Alina Dobrin a fost înconjurată de colege pentru a o proteja de presă şi curioşi

Articol de - Publicat vineri, 11 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 11 ianuarie 2013 01:04

Ieri, handbalista Alina Dobrin, 36 ani, s-a judecat pentru custodia copilului cu soţul ei, fostul boxer Robert Păcuraru, care o acuză de lesbianism şi o relaţie cu Cristina Niculae, colega ei de echipă!

Stenogramele discuţiilor telefonice dintre cei doi soţi, aflate la dosarul divorţului, vorbesc transparent despre relaţia dintre handbaliste, dar şi o aventură a Alinei cu o sportivă spaniolă, dezvăluită marţi de Gazetă. Ieri, într-o zi maraton la Judecătoria Sector 6, părinţii Alinei şi ai lui Răzvan au dat cărţile pe faţă.

E încă întuneric şi frig pătrunzător, 8 dimineaţa pe scările unui Judecătorii de sector. Aburii de gheaţă învăluie 17 siluete zvelte, înfofolite în geci terne, care păşesc pe trotuarul bocnă: handbalistele de la CSM Bucureşti. O vor susţine pe colega lor, Alina Dobrin, sportiva acuzată de soţ, Robert Păcuraru, că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o colegă de echipă! E al doilea termen în "divorţul cu minori". Soţii încearcă să obţină, pe lîngă despărţire, custodia copilului.

"Îşi învăţa copilul să sărute"
În fruntea grupului e Alina, fosta internaţională, alături de mama ei, Nina. Cristina Vărzaru şi celelalte fete formează ariergarda: încearcă să destindă atmosfera, îşi dau coate, glumesc timid. Nu vorbesc cu presa, "spunem totul în faţa judecătorului". Alina afişează deocamdată o mină liniştită, dar mai tîrziu nu va mai putea masca starea sa devastatoare.

Agitaţia se intensifică repede: la 8 şi jumătate apar Robert Păcuraru, îmbrăcat la costum şi cravată, şi avocata sa, Lenuţa Ioviţă. Înconjurată de jurnalişti, dă primele detalii: "Veţi afla sportiva cu care se iubea Alina. Îşi lua copilul şi, cu ajutorul colegei, îi arăta cum se sărută. Micuţul i s-a plîns imediat!", spune avocatul. Timp în care Robert vrea să lase senzaţia unui tip stăpîn pe situaţie.

Vestiar mutat în instanţă
50 de persoane se înghesuie într-o minusculă sală de judecată: reclamantul, pîrîta, colegele acesteia, jurnalişti şi curioşi. Învălmăşeala e incredibilă, totul are aspect de saună, sala e de mărimea unui vestiar! Pe rînd, cazurile de pe ordinea de zi se succed.

În miezul zilei, printre feţe schimonosite de căldura apăsătoare, judecătorul produce rumoare: "Judecarea divorţului va fi secretă! Nu vreau să devină subiect de cancan. Doar 10 oameni în sală! Jurnaliştii care rămîn vor fi amendaţi!".

Aşteptare, încordare şi fiul lui Petre Marin!

Puhoiul uman revine pe hol: printre cei zece norocoşi, nici o handbalistă. "Am stat degeaba, mai aveam şi meci azi", bombănesc fetele. E primul semn de nemulţumire pentru cele care nu-şi pierduseră zîmbetul în cele 3 ore petrecute înghesuite, în picioare! În sală, doar soţii, cele două soacre, avocaţii, cîteva rude. Răzvan, fiul lui Petre Marin, e pe baricade: Robert e unchiul său, cumnatul fostului stelist.

"Uitaţi-o, ascultă tot!"
Asta se aude, şuşotit, pe holuri. Imediat, persoana indicată se ghemuieşte într-un colţ, cu telefonul la ureche. "Uită-te la Cristina. Ascultă toată judecata! De aia stă aşa, cineva din sală a dat telefonul pe speaker şi a sunat-o!", spune mama lui Robert.

"Totul era perfect cu Alina, pînă a intervenit treaba cu Cristina", spune femeia, ieşită din sala de judecată, unde dăduse declaraţii ca martor. Timpul trece, tensiunea creşte: e deja ora 16, iar din sala de judecată veştile întîrzie. Sportivele, înfometate şi îngrijorate, "rad" un automat întreg de sandvişuri şi snacksuri! Se agită şi taie calea oricui se apropie de Niculae: "Lăsaţi-o în pace!". Stenogramele discuţiilor dintre Robert şi Alina nu îi vor mai da însă pace, de astăzi.

Final în lacrimi
La ora 17, după 9 ore de aşteptare, actorii ies din scena închisă, intră în cea luminată. Alina e în lacrimi: "Uitaţi-vă dacă am faţă de criminală! Nu pot vorbi cu micuţul meu, tatăl îmi refuză contactul!". O zbugheşte spre maşină, sprijinită de colege. E urmată de mamă: "Nu-i normal ce se întîmplă! Vor plăti pentru asta", spune femeia, plîngînd. Ultimii ies, la braţ şi cu o siguranţă ieşită din comun, Robert şi avocata sa. "Mi-am iubit soţia, dar nu admit să-mi facă una ca asta. Mai am probe! Pot zice că Niculae a fost, într-adevăr, cea mai bună prietenă a ei". Avocata e mai tăioasă: "Alina a minţit toată ziua! Copilul trebuie să rămînă la Robert".

Se întunecă din nou. Frigul e pătrunzător. Scenariul se repetă. Se va relua şi peste o săptămînă, cînd se va stabili în custodia cui rămîne copilul.

"În săptămîna care urmează, copilul va merge la un consult psihologic spre a vedea în ce stare se află şi să vedem ce facem ca să-l ajutăm" (Alina Dobrin, handbalistă CSM Bucureşti)

"Nu-i adevărat că Alina nu l-a mai văzut pe băiat de o lună. A venit în vizită alături de Cristina Vărzaru, ba chiar am fost împreună în parc" (Robert Păcuraru, soţul Alinei Dobrin)

Pasaje din stenograma Robert Păcuraru - Alina Dobrin

"Să-mi dai o garanţie: copilul nu va sta în preajma Cristinei!"

"Robert Păcuraru: O săptămînă cu o săptămînă. Dar asta înseamnă să stai de copil! Tu n-ai timp! Realitatea asta e. Eşti la serviciu de dimineaţa pînă seara şi pe urmă eşti la antrenamente. Ţi-l aduc seara să doarmă cu tine? Ţi-l aduc! Da' o singură garanţie să-mi dai: n-o să stea în preajma lu' Cristina! (...) Băiatul va fi lîngă tine, mai puţin cantonamentul, nu îl accept, mă omoară ideea că e acea persoană lîngă, prietena ta. Nu mai dorm nopţile!

Alina Dobrin: De ce băiatul meu o să stea la tine şi o să-l văd o zi, o oră pe zi sau doar week-end. Indiferent cît de nenorocită mamă sînt sau am fost va sta şi cu mine băiatul.

R: M-ai rugat să-ţi fiu alături. Nu iau copilul ca să te condamn sau să mă răzbun, ci pentru a creşte într-un fel, fata mea".

"Te-ai jurat pe copil că nu m-ai înşelat"

"R: Vreau să fiu tutorele copilului. Dacă eşti de acord, dacă nu, mergem cum vrei tu pînă în pînzele albe, cu toate relaţiile, cu toţi banii. (...) Dacă cumva îmi confirmi că ştiai de tine şi te-ai căsătorit cu mine pentru a-ţi încerca o viaţă, atunci te-aş condamna într-un fel, dar sînt convins că nu ştiai. (...) Te-ai jurat şi pe copilul nostru că nu m-ai înşelat şi m-ai îndoit într-un fel. (...) Cum iei tu lucrurile acuma? Ca pe o răzbunare?

A: Le iau ca pe un şantaj, să-ţi spun sincer! (...) Mă p... pe ea de reputaţie!"

"Îmi e dor de tine: te-aş alinta, te-aş gîdila"

"R: Ai avut momente cînd ai vrut să-mi spui şi n-ai avut curaj. Că ai o relaţie cu Cristina şi nu ştiai cum să-mi zici. Mare şoc a fost pentru mine. Crede-mă din suflet!

A: Hai acum să nu mai vorbim!

R: Discutam despre copii. N-am vrut şi nu vreau să-ţi fac rău. Psiholoaga m-a făcut să te înţeleg. Aş vrea, dacă vrei şi tu zilele astea, să tragem o fugă pînă la ea.

A: Pentru ce? Nu avem ce să...

R: Eu am înţeles, corpul tău nu mai poate să fie, nu mai poate... Psiholoaga aia m-a făcut să înţeleg, m-a făcut să urlu, deci urlam în cabinet, zici că mă bătea cu biciul, urlam în cabinet, m-a făcut pilaf. Mi-a zis psiholoaga, fiecare femeie are lesbianismul în ea, dar la unele se declanşează. La tine s-a declanşat, e okay, ai încercat să-ţi faci viaţa normală, nu a fost să fie, n-am ce să fac, tre' să mă înţelegi, tre' să-mi refac şi eu viaţa, cît de greu mi-ar fi. Şi cu toate astea, te iubesc! (...) Ştii ce dor îmi e de tine? Te-aş lua în braţe, te-aş pupa, te-aş alinta, te-aş gîdila".

Alina: "Mă omor!"

"R: Ai de gînd să trăieşti cu Cristina?

A: Nu. Nu. Nu ştiu cît voi mai trăi. Chiar nu ştiu!

R: Eu te iubesc aşa cum eşti, bă, nu fi nebună! Înţelege că asta e, eu accept!

A: Vreau să mor (printre lacrimi)

R: Te rog eu, Alina!

A: Nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau! Eu nu trăiesc, nu trăiesc, mă omor!"

"Făcea nişte apropouri de înnebuneai"

"R: Informeaz-o pe respectiva că nu vreau s-o văd, consider că ea e vinovată, nu tu. Se teme secundă cu secundă că aflu. (...) Venea la mişto la mine în bucătărie, făcea gesturi d-astea. Făcea nişte apropuri de înnebuneai şi eu făceam mişto. Da' mă rog, nu vreau să... (...) Mă rugam să nu mai sune, cînd am văzut că i-ai spus «Te iubesc!», am înnebunit!"

"Plăcerea ta e să te săruţi cu ea"

"R: Simţeam de mult lucrurile astea, de cînd începeam să fac dragoste cu tine. Nu mai simţi nici o plăcere, plăcerea ta e să te săruţi cu ea. Îmi băgam mîna în păr, urlam, vedeam şi urlam, înţelege-mă, am să urlu în continuare pînă îmi revin. Nu pot să spun «Renunţă la ea», dar măcar ţine-o ascunsă în timpul zilei, nu vă afişaţi cu echipa, că lumea e rea".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (43)
vera7kc
vera7kc  •  18 Ianuarie 2013, 11:51

Ceea ce face presa este inacceptabil. Lasati-o in pace domnilor jurnalisti si incercati sa scrieti despre sport.Imi pare rau de Alina, si mai ales de mama ei pe care am vazut-o cum plangea in poze. E libera sa iubeasca pe cine vrea! Nu asta ar trebui sa ne intereseze. PS: Sunt sigura ca Varzaru o sa il convinga pe judecator sa ia decizia corecta:))

gabrielca
gabrielca  •  12 Ianuarie 2013, 11:59

Foarte mult s-a dezvoltat lesbianisnul in handbal dupa venirea acelei figuri de trista amintire pentru noi,Anja Anderson.Aceasta nu numai ca a adus echipa de handbal feminin a Olchimului in pragul dezastrului,al desfiintarii cu antrenamente constand numai in jocuri de ”baba-oarba”,”de-a v-ati ascunselea”,etc,cu lungi perioade de refacere constand in urmarirea asidua a desenelor animate(nu e o figura de stil ci este purul adevar) dar a promovat agresiv lesbianismul la noi. Asta e motivul pentru care si acum o serie de deviate sexual ,”colege de pat” ,o regreta pe aceasta putoare pe forumurile de discutii.

am2009
am2009  •  12 Ianuarie 2013, 08:10

Alina, pentru iubitorii sportului tu ramai o campioana, iar gura clevetitorilor ar trebui sa nu conteze! Barfitorii, inclusiv ziaristii ce cauta senzationalul, ar trebui intai sa vada ce se intampla in familiile lor decat in viata sportivilor de elita. Bafta Alina!

Vezi toate comentariile (43)
Comentează