Articol de GSP - Publicat marti, 23 aprilie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2013 00:18
Barcelona a pierdut categoric turul din semifinalele Ligii Campionilor împotriva celor de la Bayern Munchen, scor 4-0. Ultima înfrîngere a catalanilor la o asemenea diferenţă datează din 2007.
Vezi aici VIDEO rezumatul partidei!
Pe 10 mai 2007, într-un meci din Cupa Regelui, Barcelona pierdea într-o deplasare de pe terenul lui Getafe, scor 4-0. Atunci, echipa la care evolua şi Cosmin Contra s-a calificat în finala Cupei, deşi pierduse în tur cu 5-2. Pentru echipa din Madrid au înscris atunci Casquero (37), Guiza (43, 73) şi Dorado (70).
Din echipa care a pierdut la Munchen, Barcelona îi avea în teren în 2007 doar pe Xavi şi Iniesta. Pe atunci la Barcelona jucau fotbalişti precum Ronaldinho şi Eto'o.
Ultimul meci din Liga Campionilor în care Barcelona a pierdut cu 0-4, a fost confruntarea cu Dinamo Kiev, în sezonul 1997-1998. Mai există un precedent, finala Ligii din 1993-1994, jucată la Atena, în care Milan s-a impus faţa catalanilor tot cu 4-0.