Articol de Justin Gafiuc - Publicat sambata, 15 iunie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 14 iunie 2013 20:58
Corvinul are de încasat de la giuleşteni 2 milioane de dolari din transferul lui Lobby la Ajax, dar FRF n-a admis că Rapidul de azi e continuatorul UFC Rapid, societatea datoare. Motivul: "Copos n-ar fi primit licenţă în 2010!", reclamă preşedintele hunedorenilor, Mircea Alic, autorul unui discurs dur la adresa FRF.
"Oamenii ăştia din federaţie mi-au trimis nişte mesaje prin intermediari ca să mă întrebe dacă nu m-am săturat cu atîtea procese. Răspunsul e «Nu, nu m-am săturat!». Am o datorie faţă de club şi de oraş să folosesc toate căile legale, pînă la capăt, pentru a recupera datoria de la Rapid!".
Discursul îi aparţine lui Mircea Alic, preşedintele Corvinului istoric, omul care, de aproape 13 ani, trăieşte între avocaţi şi instanţe spre a obţine pentru gruparea hunedoreană cota de bani din transferul lui Lobonţ la Ajax: 900.000 de dolari de la început s-au transformat acum în 2 milioane de dolari, prin acumularea de penalităţi, dobînzi şi cheltuieli de judecată!
FRF blochează dosarul
După ce, în noiembrie 2011, obţinuse cîştig de cauză la ÎCCJ, Corvinul s-a trezit blocat de federaţie pentru punerea în aplicare a deciziei pe considerentul că speţa fusese pierdută la TAS. Iar Hunedoara a reclamat că trebuie să-şi încaseze banii de la actualul Rapid SA, identificat chiar de comisiile federale drept continuatoare a UFC Rapid, societatea abandonată de Copos în 2001.
Unde ar fi culpa FRF? În decizia de a acorda licenţă Rapidului pentru sezonul 2010-2011, în ciuda faptului că la ora respectivă exista deja o decizie executorie vizavi de datoria giuleştenilor faţă de Corvinul.
Consecinţe: plus de 4,3 milioane de euro pentru Rapid!
Practic, federaţia ar fi închis ochii la neregula pe axa Rapid - Corvinul, oferind posibilitatea giuleştenilor să încaseze 2,5 milioane de euro din drepturi TV şi alţi 1,82 milioane euro din participarea în Europa League (2011/2012)! Adică un total de peste 4,3 milioane de euro!
Alic a ajuns cu dosarul pînă la DNA, care a dispus iniţial neînceperea urmării penale împotriva sextetului Sandu - Dragomir - Kassai - Lupescu - Duru - Stîngaciu, oficiali din vechiul Comitet Executiv şi din sistemul de licenţiere/juridic. Dar acum Judecătoria Sectorului 2 a întors cazul la DNA cu solicitaterea de începere a urmării penale pentru abuz în serviciu!
Iar procurorii vor fi obligaţi să înceapă audierile şi instrumentarea cazului, despre care Alic e tranşat: "Federaţia a făcut numai golănii şi cei de acolo au senzaţia că au de-a face numai cu proşti!".
"Făptuitorii nu au răspuns solicitărilor repetate ale Corvinului în mod intenţionat, fiind de rea-credinţă şi dorind să favorizeze în mod vădit clubul Rapid" (pasaj din rezoluţia Judecătoriei Sectorului 2)
"Federaţia nu are nici o putere pentru punerea în aplicare a deciziei obţinute de Corvinul în civil. Trebuie să apeleze la un executor judecătoresc spre a-şi recupera banii, nu la FRF" (Adrian Stîngaciu, jurist FRF, noiembrie 2011)
3 cazuri mai există în instrumentare la DNA, cu Sandu şi Dragomir printre cercetaţi: "dosarul Craiova", "dosarul Lise Sandu - Bistriţa" (ambii), "dosarul RCS" (Mitică)
Istoricul conflictului Corvinul-Rapid
- august '97: cluburile semnează un protocol, hunedorenii urmînd să primească 30% dintr-un transfer al lui Lobonţ
- ianuarie 2000: portarul pleacă la "lăncieri" pentru 3 milioane de dolari
- septembrie 2000: Comitetul de Urgenţă FRF respinge cererea ardelenilor de a primi cota de 900.000 de dolari din transfer
- ianuarie 2001: UFC Rapid se divizează în UFC şi AFC, datoriile rămîn la prima societate, a doua societate primeşte dreptul de a participa în L1
- iunie 2009: Rapid SA devine continuatoarea UFC şi AFC, prin cesiune
- noiembrie 2009: la Înalta Curte, Corvinul obţine decizie definitivă şi irevocabilă, care obligă UFC Rapid la plata datoriei (se ajunge la 2 milioane dolari cu penalităţi şi dobînzi)
- decembrie 2009: Comitetul Executiv FRF nu răspunde la 7 notificări ale Corvinului pentru punerea în aplicare a deciziei ÎCCJ / federaţia oferă licenţă Rapidului, în ciuda datoriei către hunedoreni
- octombrie 2011: Corvinul face plîngere la DNA împotriva şefilor FRF, iar în ianuarie 2012 se hotărăşte neînceperea urmăririi penale împotriva federalilor
- martie 2013: Judecătoria Sectorului 2 întoarce dosarul la DNA şi dispune începerea urmăririi penale faţă de 6 federali
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”