Articol de Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 10 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 09 iulie 2013 21:12
Poloneza şi americanul nu sînt primii care se expun îndrăzneţ, cei dintîi au fost Serena Williams şi James Blake, în 2009.
Agnieszka Radwanska şi John Isner sînt printre vedetele din 2013 ale numărului dedicat trupurilor pe care oricine şi le doreşte al revistei americane ESPN. A patra jucătoare şi al 19-lea tenisman al lumii au pozat seminud.
Nu sînt primii din tenis pentru că Serena Williams şi James Blake au fost cei care au inaugurat primul număr al acestei reviste. În 2011 a îndrăznit Vera Zvonareva, iar în 2012, Daniela Hantuchova. Agnieszka şi John fac parte dintr-o serie de 30 de sportivi care au lăsat inhibiţiile deoparte în 2013.
Agnieszka spune că nu merge de prea multe ori pe la sală pentru a-şi întreţine corpul şi că meciurile de tenis îi sînt de ajuns pentru a fi în cea mai bună formă fizică. "Nu e un secret că nu sînt la fel de puternică, aşa cum sînt unele fete din Top 5, dar încerc să rămîn slabă şi să compensez prin creativitate pe teren", a spus poloneza în vîrstă de 24 de ani.
John nu şi-a imaginat niciodată că va poza seminud. "Nu credeam că voi face aşa ceva. Jucătorii de tenis nu sînt la fel de musculoşi ca jucătorii de fotbal american, dar cu siguranţă sîntem într-o formă bună şi dacă fotografiile cu mine arată acest lucru e bine pentru sportul meu", a spus John.
Americanul în vîrstă de 28 de ani spune că atunci cînd va renunţa la tenis ar vrea să lucreze pentru pectorali, dar acum acest lucru l-ar împiedica să se mişte la fel de bine.