Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 09 decembrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 08 decembrie 2013 22:22
”Tricolorul”, se pare, are din nou probleme cu pregătirea fizică, exact ca-n debutul campionatului.
A surprins absenţa lui Maxim din primul unsprezece al Stuttgartului la 4-2 cu Hannover. Niciodată de cînd a venit pe bancă, în august, Thomas Schneider nu-şi permisese luxul de a-l ţine 90 de minute rezervă. Ei bine, sîmbătă a făcut-o!
Şi de vină s-ar putea să fie din nou pregătirea fizică. Teză susţinută şi de faptul că ieri, la antrenamentul celor care n-au jucat, tehnicianul şvabilor i-a acordat românului o atenţie specială. Concret, la final, în timp ce jucătorii se îndreptau spre vestiar, el i-a întors din drum pe Niedermeier şi pe Maxim: "Vreau să mai faceţi trei ture de teren!".
Condiţia fizică a fost problema fostului mijlocaş al Pandurilor şi în debutul sezonului. N-a respectat programul de vacanţă impus de fostul antrenor, Bruno Labbadia, ceea ce l-a costat două etape de campionat, primele, pe tuşă!
12 meciuri consecutive în Bundesliga 2013-2014 jucase Maxim la Stuttgart pînă sîmbătă: 11 sub comanda lui Schneider
BREMEN - BAYERN 0-7
Conspiraţie?
Franck Ribery a fost din nou motorul lui Bayern: două goluri şi două pase decisive în deplasarea cîştigată la Bremen cu 7-0. Cu toate astea, preşedintele Uli Honess se teme de-o "conspiraţie FIFA" împotriva francezului, care se bate cu Messi şi Ronaldo pentru Ballon d'Or. Cei trei vor fi confirmaţi azi de forul mondial drept favoriţi.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”