Articol de GSP - Publicat duminica, 08 iunie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 08 iunie 2014 16:30
Simona Halep a pierdut prima finală de Mare Şlem din carieră după un meci senzaţional în compania Mariei Şarapova, scor 4-6, 7-6, 4-6, dar au fost extrem de multe momente controversate în timpul partidei.
Foarte multe s-au legat de întîrzierea punctelor pe serviciul Mariei Şarapova, dar şi de arbitrul Kader Nouni, care nu a luat nici o decizie împotriva rusoaicei. Şarapova a continuat să întîrzie foarte multe punctele, regula fiind ca jucătorul să nu îşi acorde mai mult de 20 de secunde între puncte.
Primul avertisment a fost abia după peste două ore de joc, iar cunoscuţi jurnalişti internaţionali au luat foc după deciziile arbitrului şi întîrzierile repetate ale Şarapovei. Şi Brad Gilbert, fostul antrenor al lui Agassi şi Roddick, sau Tracy Austin, fost număr 1 mondial, au comentat negativ.
"Cartonaş galben şi un mare avertisment pentru arbitru. E ridicol să nu dai avertisment pentru întîrzierile Şarapovei", a tunat Brad Gilbert. Nu s-a oprit aici şi a continuat războiul mediatic: "Am sentimentul că Shazza poate să stea şi 35 de secunde între puncte între primul serviciu şi al doilea şi arbitrul nu va face nimic, atît de enervant".
I have the feeling Shazza could take up to 35 seconds or more on between 1st and 2nd this umpire won't do anything, so annoying
— Brad Gilbert (@bgtennisnation) June 7, 2014
Americanca Tracy Austin şi mai mulţi jurnalişti internaţionali de la publicaţii din SUA sau Europa au luat foc. Au fost deranjaţi de întîrzierile Şarapovei, de pauza prea mare de vestiar pe care a luat-o sau de arbitrajul slab al lui Kader Nouni.
"Trebuie să le admiri pe Şarapova şi pe Simona Halep. Ruşine însă pentru arbitrajul slab al lui Kader Nouni", a scris şi Mike Dickson, de la Daily Mail.
"Cît de lungă este această pauză de vestiar? Şarapova a ignorat regulile de timp tot meciul. Din păcate, Nouni un arbitru foarte slab", l-a completat indirect Barry Flatman, de la Sunday Times.
Tracy Austin, fostul număr 1 mondial, a comentat şi ea pe twitter, la pauza prelungită dintre seturile 2 şi 3: "Simona sigur se gîndeşte că Mariei i se permite să aibă prea mult timp între puncte. Acum, Maria e iar la vestiar, între seturi, şi o face să aştepte prea mult".
20 s allowed between pts. Sharapova just took: 24, 21, 19, 20, 24, 24, 23, 23, 27, 22, 32, 26 (omitting breaks outside her control). No call
— Carl Bialik (@CarlBialik) June 7, 2014
Finally Sharapova gets a time warning - after two hours and 24 minutes. Ridiculous.
— Mike Dickson (@Mike_Dickson_DM) June 7, 2014
"A primit Şarapova un avertisment? E atît enervant ceea ce face, de două ori în tie-break. Adăugînd şi ţipetele, nu e respect deloc".
Has Sharapova got a time violation yet? It's so blatant what she's doing. x2 in 1 tiebreak! Added with the grunt= gamesmanship+ no respect
— Liam Broady (@Liambroady) June 7, 2014
Nimic despre timp
Simona a fost întrebată dacă n-a deranjat-o faptul că Şarapova şi-a luat mult timp înainte şi între servicii. Kader Nouni a prevenit-o pe rusoaică din primul set că urmează un avertisment pentru "time violation", dar acesta a venit abia în decisiv.
"Simona e foarte rapidă, e mereu gata la timp, dar tu întîrzii", i-a spus arbitrul. "Acesta e stilul ei, nu vreau să spun nimic, e normal, aşa face mereu", a replicat Halep. "Uneori m-am simţit un pic anxioasă, dar n-a fost rău. OK per total".