Articol de GSP - Publicat vineri, 25 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 26 iulie 2014 11:28
Imediat după înfrîngerea suferită de Concordia Chiajna, scor 0-2, cu Astra Giurgiu, Marius Şumudică a fost invitat la microfonul Look TV, acolo unde a avut o ieşire nervoasă jenantă în faţa reporterului ce încerca să îi ia un interviu.
Şumudică a gesticulat nervos atunci cînd jurnalista a început întrebarea cu "Sînteţi la a doua înfrîngere într-o săptămînă [...]" şi a continuat, într-o notă penibilă:
"Lasă-mă că plec, ce ai? Ce vrei, eşti pe mînă cu Chirilă? M-ai luat direct că am pierdut două meciuri într-o săptămînă, dar ce am pierdut? Zici că cine ştie ce am pierdut! Am luat două goluri într-o repriză, şi ce goluri!
Nici dacă te duci la minifotbal nu luam goluri din corner. Asta e, asta e diferenţa de valoare. Lui Maftei i-a spart capul, are arcada spartă şi nu i-a dat nimic. Eu sînt antrenor, eu sînt manager, eu sînt îngrijitor de teren, eu fac de toate".
Reacţia lui Şumudică:
"Îmi cer scuze pentru modul în care m-am manifestat. Dar nu mi se pare normală o astfel de întrebare, care a fost clar tendenţioasă. Ăsta e caracterul meu, coleric. A fost o întrebare care nu îşi avea locul mai ales într-un moment cînd eram nervos. Repet, reacţia mea nu e normală. Îmi cer scuze încă o dată", a spus Marius Şumudică la Look TV.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!