Articol de GSP - Publicat vineri, 01 august 2014 00:00 / Actualizat joi, 31 iulie 2014 23:10
Dinamo a dominat clar şi le-a arătat clujenilor ce diferenţă există între formula scumpă care cîştiga pe Old Trafford în 2012 şi cea ieftină şi mai prost plătită de azi
Scorul şuturilor după primele 45 de minute: 9-1! CFR n-o întîlneşte totuşi pe Barcelona! Dar intră în vestiar, în pauză, cu un 0-0 salvat de Felgueiras, ultimul nume cu cotă foarte bună rămas la Cluj, ultima urmă a echipei din urmă cu doi ani, cîştigătoare a 10 puncte într-o grupă de Champions League. Dintre care trei cu victorie la Manchester!
Trecutul, nici măcar cel recent, nu mai arată nimic despre situaţia la zi a lui CFR Cluj, o formaţie încropită cu un antrenor complet lipsit de experienţă europeană. Şi cu un cuplu defensiv, Larie-Rada, care nu ar fi avut nici o şansă să-i scoată dintre titulari pe Cadu ori pe Piccolo.
Apărarea parcă a ţinut cu tot dinadinsul să-l "lucreze" pe Felgueiras. Intervenţiile formidabile ale portarului s-au oprit cînd defensiva a gafat din nou, l-a uitat în spatele ei pe Adamovici şi sîrbul a înscris din plonjon, de la o distanţă prea mică pentru ca SuperMario să mai poată face ceva.
Golul încasat evidenţiază şi mai clar slăbiciunea ardelenilor. Dinamo Minsk nu e Jagodina, formaţia sîrbească de care CFR a trecut în faza anterioară a competiţiei. Bieloruşii conduc jocul şi după 1-0, Adamovici ratează un 2-0 cu poarta goală fiindcă plonjează un pic prea tîrziu şi piciorul lui nu agaţă balonul. Clujul doar caută să surprindă cu mingi lungi şi, din cînd în cînd, cîte o fază fixă. Echipa lui Miriuţă are noroc cu Felgueiras, dar şansa nu poate să şi marcheze pentru vişinii! Ar fi putut Sougou, Traore, Culio sau Bastos.
Nume de fotbalişti din anii anteriori, jucători mult mai buni decît Costea, Tade şi Guima. 0-1 nu e un scor foarte greu de întors, în mod normal. Dar Dinamo Minsk a dominat prea clar, poate CFR ar trebui să facă schimb de lot cu bieloruşii ca să mai spere c-ar putea întoarce calificarea în returul de la Cluj.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!