SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

OFICIAL! Simona Halep e a 33-a jucătoare din istorie care ajunge în TOP 2 mondial!

Articol de GSP - Publicat luni, 11 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 11 august 2014 10:16

Simona Halep este, de astăzi, numărul doi mondial în ierarhia tenisului feminin, cea mai înaltă poziţie pe care a urcat vreodată o jucătoare din România, fiind depăşită la acest capitol doar de Ilie Năstase, primul număr unu mondial din istoria clasamentului masculin.
Zi istorică pentru tenisul românesc! Simona Halep a profitat de faptul că Na Li s-a retras de la turneul din Montreal şi, deşi n-a mai jucat de la titlul cîştigat la Bucureşti, a urcat o poziţie, pînă pe locul 2, în clasamentul publicat astăzi de WTA. Numai 32 de jucătoare au mai reuşit acest lucru înaintea Simonei. În momentul de faţă, jucătoarea de 22 de ani este devansată doar de Serena Williams, care are un avans de 2.365 de puncte.

"Anul acesta a fost minunat pînă acum, iar urcarea pe locul 2 reprezintă ceva incredibil. Mai sînt multe meciuri de jucat anul acesta şi abia aştept sezonul de hard. Rămîn concentrată în continuare pe calificarea la Turneul Campioanelor din Singapore", spunea Simona săptămîna trecută pentru site-ul WTA.

Halep va fi al doilea cap de serie la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii de 2,4 milioane de dolari, competiţie care începe luni. Românca va evolua direct în turul secund, unde va evolua împotriva învingătoarei dintre Polona Hercog şi Kirsten Flipkens.

Clasamentul WTA
1. Serena Williams (SUA) 9.150 puncte
2. Simona Halep (România) 6.785
3. Na Li (China) 6.565
4. Petra Kvitova (Cehia) 5.930
5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.625
6. Maria Şarapova (Rusia) 4.986
7. Angelique Kerber (Germania) 4.570
8. Eugenie Bouchard (Canada) 4.450
9. Jelena Jankovici (Serbia) 3.900
10. Victoria Azarenka (Belarus) 3.683

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
A început demolarea legendarei arene din România, inaugurată în 1963!
Superliga
A început demolarea legendarei arene din România, inaugurată în 1963!
Incredibil! Unde a ajuns să antreneze Toni Petrea, la un an și 6 luni de când a fost pus pe liber în Superliga: „Bine ai venit!” » Prezentat în tricoul lui FCSB
Liga 4
Incredibil! Unde a ajuns să antreneze Toni Petrea, la un an și 6 luni de când a fost pus pe liber în Superliga: „Bine ai venit!” » Prezentat în tricoul lui FCSB
6 goluri în Kilmarnock - Rangers » Revenire după un start de coșmar pentru Ianis Hagi&Co, la primul meci cu noul antrenor
Campionate
6 goluri în Kilmarnock - Rangers » Revenire după un start de coșmar pentru Ianis Hagi&Co, la primul meci cu noul antrenor

Răducioiu, dezvăluire despre Ovidiu Ioanițoaia: „Puțină lume știe, așa mi s-a lipit eticheta că nu mai știu limba română!”

„La 5 ani, mă urcam în măr și transmiteam meciuri de fotbal din imaginație” » Gazeta Sporturilor publică „Domnul Ovidiu”, un documentar-reverență despre patriarhul jurnalismului sportiv din România


Comentarii (9)
ceaiuri
ceaiuri  •  11 August 2014, 22:48

si totusi a sosit timpul si pt a gastiga un turneu grand slam..

bimbi79
bimbi79  •  11 August 2014, 12:58
Postat de bibanu pe 11 August 2014, 11:25

Daca porneste bine la Cincinnati are sanse s-o detroneze si pe Serena pana la sfarsitul anului.Flipkens in turul 2,Venus in optimi(apropo nu a miscat aseara in finala cu radwanska),Sharapova in sferturi,Kvitova in semifinale si o demoleaza pe serena in finala:))))

Mai respira si tu... macar ca un biban...

domnelu
domnelu  •  11 August 2014, 12:21
Postat de bibanu pe 11 August 2014, 11:25

Daca porneste bine la Cincinnati are sanse s-o detroneze si pe Serena pana la sfarsitul anului.Flipkens in turul 2,Venus in optimi(apropo nu a miscat aseara in finala cu radwanska),Sharapova in sferturi,Kvitova in semifinale si o demoleaza pe serena in finala:))))

N-ajunge Serena acolo, e obosita rau!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează