Articol de Iulian Pavel - Publicat duminica, 07 septembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 07 septembrie 2014 10:52
Roger Federer a fost eliminat în semifinalele de la US Open după un meci dominat categoric de adversarul său, Marin Cilici. Uriaşul din Croaţia s-a impus fără emoţii, în 3 seturi, scor 6-3, 6-4, 6-4.
Roger Federer era mare favorit să cîştige turneul de la US Open după eliminarea bombă din prima semifinală, acolo unde Novak Djokovici a fost învins de japonezul Kei Nishikori în 4 seturi, dar adversarul de azi-noapte s-a dovedit a fi mult mai puternic.
Elveţianul a fost avantajat chiar şi de o repriză de ploaie care a venit exact la finalul primei semifinale, dar tot nu a avut replică în faţa croatului.
Geniul elveţian şi-a pierdut serva în primele două seturi, suficient ca Cilici să se desprindă la 2-0, mai ales în condiţiile în care croatul a avut de salvat o singură minge de break.
Apoi, de nicăieri, Federer a revenit şi i-a făcut break adversarului mai slab cotat în debut de set 3, dar istoria din meciul cu Monfils nu s-a mai repetat. Cilici a jucat din ce în ce mai bine, l-a egalat la 2 şi a mai făcut un break pentru a ajunge în prima finală de Mare Şlem din carieră.
Chiar dacă toţi iubitorii tenisului se aşteptau la un nou duel Federer - Djokovici, finala surpriză este între Kei Nishikori şi Marin Cilici şi se va disputa luni seară.
Prima finală din 2005 încoace fără Federer, Nadal sau Djokovici!
Rezultatele de aseară au adus şi o premieră în ultimii 9 ani! Nici unul dintre Federer, Nadal sau Djokovici nu s-a calificat în finala de Mare Şlem, fiind pentru prima dată după 38 de turnee. Ultima finală fără cei 3 s-a desfăşurat la Australian Open în 2005 între Safin şi Hewitt.