Articol de Cosmin Prişcă - Publicat duminica, 04 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat duminica, 04 ianuarie 2015 16:50
Cu doar 18 goluri marcate în cele 17 etape jucate din actuala stagiune competiţională, oficialii grupării medieşene intenţionează ca în pauza de iarnă să întărească linia ofensivă.
Mai marii Gazului Metan au pus ochii încă din vară pe un atacant ganez în vîrstă de 22 de ani.
Născut la Kumasi, Godfred Bekoe şi-a început cariera la seniori la gruparea franceză RC Strasbourg în sezonul 2012-2013. După un singur an, a fost cedat la Olimpiakos Nicosia, formaţie pentru care a evoluat în 16 meciuri şi a înscris de 5 ori.
Sezonul trecut, fotbalistul a jucat pentru bulgarii de la Chernomorets Burgas, pentru care a înscris două goluri în 9 jocuri.
Atacantul ganez a mai fost în probe la Mediaş în vară, atunci cînd a lăsat o impresie pozitivă. Fotbalistul se va întoarce la gruparea medieşeană la reunirea lotului,pe 12 ianuarie, urmînd să semneze un angajament cu echipa condusă de tehnicianul Dan Matei.