FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Mircea Sandu, atac dur la adresa conducerii FRF: "N-am fost propus la UEFA din invidie, prostie şi mîrlănie"

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2015 22:03

Mandatul lui Mircea Sandu ca membru în Comitetul Executiv al UEFA expiră în martie, iar FRF nu a făcut o propunere pentru un candidat din partea României.Fostul preşedinte FRF a avut două mandate în Comitetul Executiv al UEFA, începînd cu 2007, iar Răzvan Burleanu, a afirmat, în vara anului 2014, că FRF nu-l va mai susţine pe acesta.

Sandu critică aspru această decizie luată de Răzvan Burleanu.

"Aş fi cîstigat dacă eram susţinut şi puteam candida, puteam fi unul dintre vicepreşedinţi. Dar n-am mai fost propus din invidie, prostie, mîrlanie.

România, avînd pe «cutare» acolo, indiferent cine, e susţinută altfel. România a primit competiţii cu un reprezentant în Comitetul Executiv: Campionatul European sub 19 ani, finala Europa League, Euro 2020.

De exemplu, au depus candidatura pentru 2018, la Campionatul European de fotbal în sală, şi au luat-o în barbă. În dosar au pus 60 de euro pe zi inchirierea unei săli. Adică au minţit.

Am sunat pe cineva de la primărie şi mi-a spus că nu i-a contactat nimeni. Cu ei închei contractele, cum să nu-i contactezi?", a declarat Mircea Sandu la Dolce Sport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (10)
serban_ionescu
serban_ionescu  •  31 Ianuarie 2015, 15:42

Nasul are dreptate! acestea sunt motivele nepropunerii sale! cu asa calitati!!!!!!!

hanibal
hanibal  •  31 Ianuarie 2015, 06:19

sandu trebuia sa aiba o relatie normala cu Burleanu, criticandu-l tot timpul si l-a facut dusman, daca stia ca depinde de FRF de ce si-a pus singur beneficii? nu e nimeni obligat sa-i suporte ifosele. decat sa pupi in fund pe cineva care te scuipa mai bine, pa.

asdc
asdc  •  31 Ianuarie 2015, 03:25

un urmarit penal vrea sa reprezinte romania la uefa .......

Vezi toate comentariile (10)
Comentează