Articol de Radu Romanescu - Publicat sambata, 28 februarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 27 februarie 2015 22:56
Fundaşul de 21 de ani este al 11-lea transfer al roş-albilor în mercato de iarnă. Fotbalistul spune că se va pune rapid la punct cu pregătirea fizică, pentru a intra în cursa titularizării după ce-a pierdut toata iarna pe la comisii.
Andrei Marc a primit joi seară o veste pozitivă din partea avocaţilor şi a Comisiei de Recurs, devenind liber de contract, aşa cum a anunţat gsp.ro în exclusivitate. Jucătorul şi Dinamo, are negociau de mult timp, s-au înţeles rapid în privinţa unui acord pe patru ani şi jumătate, iar apărătorul, unul dintre cei de viitor din generaţia sa, urmează să fie prezentat poimîine în tricoul "cîinilor". Diseară, va fi doar spectator la meciul cu U Cluj.
Chiar dacă şi-a petrecut toată iarna fie la comisii, fie antrenîndu-se separat, Marc încercînd din luna decembrie 2014 să devină liber de contract după ce a fost neplătit de Ceahlăul, apărătorul spune că n-a uitat ce trebuie să facă pe gazon: "Fotbalul nu se uită, îl am în sînge. Problema este în privinţa pregătirii fizice, mai e ceva de muncă, pentru a veni la zi. Mi-au lipsit antrenamentele, chiar le-am dus dorul, una e să faci antrenamente cu echipa, alta e singur".
21 este numărul pe care-l va purta pe tricoul ultimul transfer al "cîinilor"
3 goluri în 66 de partide a marcat Marc pentru moldoveni în Liga 1
Principiile noii achiziţii a lui Dinamo:
- "Mi-ar fi plăcut să fiu aviator, pilot. E cel mai frumos lucru din lume, să ai posibilitatea să cunoşti locuri noi"
- "Dacă aş avea puteri supranaturale, aş opri timpul în loc pentru o zi. Mi se pare că trece prea repede"
- "Dacă aş ajunge să am un milion de euro, nu m-aş lăsa de meserie, aş munci în continuare fiindcă banii cum vin, aşa se duc"
- "Consider că sînt o persoană norocoasă, tot ceea ce mi-am propus în viaţă am realizat pînă acum"
- "Tatăl meu, Ovidiu, a fost mereu cel mai bun sfătuitor şi critic pentru mine, în fotbal. Sînt mîndru că sînt fiul lui şi întotdeauna a fost un model de urmat"
- "Cînd eram puşti, ţineam, normal, cu Ceahlăul, echipa oraşului şi a tatălui meu. Sper să-mi fac familia mîndră de mine"
ALTE ŞTIRI DE LA DINAMO:
Lazăr, păstrat
Valentin Lazăr face parte din lotul "cîinilor" pentru meciul de diseară din Ştefan cel Mare, fostul căpitan fiind păstrat în lot. Mijlocaşul n-a fost inclus în echipa ce s-a deplasat week-end-ul trecut la Galaţi, dar, între timp, a avut o discuţie lămuritoare cu Mihai Teja şi s-a lămurit situaţia, pentru moment. În schimb, Farnolle şi Durimel au rămas în continuare în afară, doar spectatori diseară, alături de Ionuţ Şerban şi Patrick Petre.
Teja vrea show
Meci special pentru Mihai Teja, care-şi întîlneşte fosta formaţie. Dar nu e loc de sentimentalisme. "Ne dorim să cîştigăm meciurile la un scor cît mai mare. La Dinamo, e ceva normal să învingi, pentru că echipa este obişnuită doar cu succesul", a apreciat tehnicianul, care s-a referit şi la poziţia lui George Ogăraru: "Nu cred că va fi demis, pentru că-l cunosc pe Florian Walter".
"O lege: victoria"
Marius Niculae a încercat să-i motiveze pe jucători: "Tinerii fotbalişti trebuie să înţeleagă că la Dinamo există o singură lege: victoria! Iar pentru asta trebuie să lupte pe gazon, să dea totul, să se sacrifice, iar la antrenamente să se comporte ca la un meci de campionat".