SPORTURI  »  VOLEI  »  FINALA CAMPIONATULUI / ALBA BLAJ - CSM TÎRGOVIȘTE 3-1 (3-0 LA GEN.)

FOTO Titlul a ajuns pe Cîmpia Libertăţii » O finală istorică, între două oraşe istorice: Blaj şi Tîrgovişte

Articol de , - Publicat luni, 27 aprilie 2015 21:19

Blaj, urbea în care în 1848 a avut loc Marea Adunare Națională, a învins în ultimul act echipa din vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti

La doar patru ani de la înfiinţare, Volei Club Municipal Alba Blaj a cîştigat aseară primul său titlu din istoire. Echipa de volei fete a învins în finală cu 3-1 pe CSM Tîrgovişte, o altă echipă nouă pe harta voleiului românesc, înfiinţată de numai doi ani.

Ieri, la Blaj, toată lumea parcă mergea la ora 17:00 spre sala "Timotei Cipariu", aflată aproape de centrul oraşului, în spatele Muzeului de Istorie. Într-o sală de doar 450 de locuri, care a fost construită în proiectul "400 de săli" de Guvernul Năstase, cine să intre însă mai întîi? Cei care au avut un loc în sală parcă au luat pe Dumnezeu de picior. Au asistat la un moment unic, un moment istoric: prima echipă din judeţul Alba care cîştigă un titlu!

În ritmul lui Goran Bregovici

Prezentarea echipelor şi a oficialilor are loc pe melodiile lui Goran Bregovici. "Aşa şi joacă echipa asta, într-un ritm la care adversarii nu pot face faţă!', spune un suporter din tribune. E o recunoaştere a meritelor sîrboaicelor din echipa Blajului (Djerisilo, Radulovici,
Medved), dar şi a antrenorului Darko Zakoci.

Începe partida. 450 de perechi de palme aplaudă sacadat fiecare punct. Urale de fiecare dată cînd mingea atinge terenul celor de la Tîrgovişte şi suspine cînd balonul galben-albastru se opreşte în terenul favoritelor. Se merge cap la cap, gazdele iau un mic avantaj, dar emoţiile se fac încă simţite. Tîrgoviştencele nu mai au nimic de pierdut după ce au cedat primele două jocuri pe teren propriu şi evoluează parcă mai cu curaj, mai dezinvolt.

Căpitanul Adina Salaoru e peste tot, de la 19-21 îşi aduce echipa în avantaj, 22-21, dar nu e de ajuns. Djerisilo e blocată, la fel şi Ioana Nemţanu şi setul merge spre Tîrgovişte: 23-25.

Nimeni nu-şi pierde speranţa

Darko Zakoci e însă "omul-titlu". A cîştigat 15, se pregăteşte de al 16-lea. Şi nici nu e bătrîn, are 52 de ani. Îşi strînge fetele, le încurajează şi Blajul prinde culoare în obraji. E 8-4, 13-9, 16-11, 20-13. Dragan Mesici, tehnicianul de la Tîrgovişte, şi el tot sîrb, îşi dă seama că setul e pierdut. Scoate titularele şi bagă rezervele. Se termină 25-17. Cele 450 de perechi de palme sînt la datorie. Ritmul îl dă "Legiunea a XIII-a Gemina", aşa cum s-a autointitulat galeria Blajului. Setul trei are acelaşi mers. Ivanof blochează minge după minge, Radulovici ridică mingile colegelor pe fileu cu precizia unui ceas elveţian, iar Nemţanu, Djerisilo, Zarkova adună punct după punct în contul echipei lor. 25-15. Sărbătoarea aproape că începe.

Cu primarul şef de galerie

Nimic nu mai poate opri Blajul din drumul spre titlu. Mai ales cum a început setul 4! E 11-4, 13-7! Mesici le face cu ochiul fetelor sale. E de un calm ieşit din comun. Îşi scoate cruciuliţa de sub tricou, o sărută. Şi Dumnezeu îl ascultă. Tîrgovişte intră în avantaj la al doilea time-out tehnic: 15-16! Pentru un moment, cele 450 de perechi de palme au încetat să aplaude. Tonul la cîntec parcă îl dă primarul Blajului, Gheorghe Rotaru. Îmbrăcat în cămaşă albă, are cravata roşie pentru a fi în culorile echipei. Şi Adina Salaoru sună revenirea. Americanca Rucker nu mai are precizie, Trică serveşte şi ea în fileu, iar gazdele au patru mingi de set. Rucker amînă bucuria, pentru ca tot ea să aprindă fitilul fiestei, cînd a trimis din serviciu în aut şi a pus capăt meciului la 25-21.

"Fetele sînt eroine!"

Darko Zakoci îşi laudă elevele. A uitat de înfrîngerile suferite în campionat, de nervii pe care ele i i-au făcut. "Au muncit cu credinţă, cu inima. Nu am plecat din postura de favorite, am avut şi momente grele, dar am ştiut să trecem peste ele. Fetele sînt eroine", a declarat tehnicianul sîrb la final. La al 16-lea titlu de campion, Zakoci a mai fost campion în România cu Tomis Constanţa, în două rînduri. Restul le-a luat acasă, în Serbia, dar cu trei echipe diferite. "Le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături, staff-ului meu. E o bucurie mare a unui oraş mic", a încheiat Darko.

"Ne-am dorit mai mult, atît am putut!"

CSM Tîrgovişte a eliminat în semifinale pe Ştiinţa Bacău, fosta campioană, dar în finală nu a mai putut produce surpriza. Căpitanul Diana Calotă recunoaşte că "Blajul are cea mai bună echipă, cea mai organizată. Noi ne bucurăm că am ajuns aici, dar sîntem şi triste că nu am mers pînă la capăt. Una peste alta însă, e un sezon bun, la al doilea an de existenţă să ieşim vicecampioane", a declarat Diana Calotă.

"Cel mai fericit moment din carieră. Chiar dacă obiectivul nostru a fost finala, niciodată nu ne-a fost frică să gîndim pînă la capăt. Am vrut să fim campioane şi iată-ne, acum, în această fericită postură!"
Ioana Nemţanu

"Pentru mine e o premieră. E primul titlu, ca şi pentru Blaj, iar bucuria e dublă. Sînt foarte fericită, avem parte de un public minunat. Simţim că fiecare punct e jucat parcă în acelaşi timp cu noi de 20.000 de oameni"
Adina Salaoru, căpitan VCM Alba Blaj

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
danut1971
danut1971  •  28 Aprilie 2015, 13:26

bravo blajul!felicitari gsp! comentatorii digi sport nu mai puteau de ciuda faceau spume la gura turbau ca Blajul ia campionatul si nu Tirgovistea sau Bucurestiul rusine acelor comentatori iar sport. ro nici nu a pomenit nimic de aceste meciuri

962807903763577
Florea Florin  •  28 Aprilie 2015, 12:08

Tot respectul pentru gsp, singurul ziar central care comenteaza victoria Blajului. Felicitari ambelor echipe, au oferit un spectacol minunat. Si mai spun ca sunt de aceasi parere cu Diana Calota, ,,Blajul are cea mai buna echipa". ,,Quod erat demonstrandum".

karpov.anatoli
karpov.anatoli  •  27 Aprilie 2015, 22:08

Bravo, gsp! Deci puteți si fara Mizerii. Continuați sa ne informați. Bravo, feteleeee, si Blaj si Târgoviște! :)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează