Articol de GSP - Publicat sambata, 09 mai 2015 14:57
Belgianul lui Manchester United, Marouane Fellaini, a declarat că tehnicianul Louis van Gaal este atît de riguros în materie de disciplină, încît și-a amendat mai mulți jucători pentru că au întîrziat un minut la masă, anunță Daily Mail.
"S-a enervat foarte tare deunăzi, cînd zece dintre noi au întîrziat un minut la masă după antrenament. Ai zice că un minut nu contează, mai ales că nu am întîrziat la antrenament, ci la masă.
Dar pentru el este important. A dat cîteva amenzi. Asta li se întîmplă celor care întîrzie și celor care iau cartonașe roșii. Ești amendat și pentru un fault dur", a spus Fellaini.
Manchester United este pe locul 4 în Premier League, cu 65 de puncte, și va juca diseară în deplasare cu Crystal Palace, de la ora 19:30.