FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ricky, "cîine" roşu » Primul transfer bifat de Mircea Rednic la Dinamo

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2015 00:00

Mijlocaşul de 23 de ani, Van Haaren, a efectuat ieri vizita medicală şi va pleca în cantonament cu Dinamo, după ce aseară a semnat un contract pe doi ani

Mircea Rednic a promis patru transferuri pînă astăzi, cînd se pleacă în al doilea stagiu de pregătire al verii, în Italia, la Baveno. Primul vizat a sosit în Capitală: Ricky van Haaren a efectuat vizita medicală, iar pînă astăzi la prînz trebuie să ajungă la un acord cu formaţia din Ştefan cel Mare. Mijlocaşul de 23 de ani a fost împrumutat sezonul trecut de către Den Haag la Dordrecht, unde a bifat 26 de meciuri şi a marcat 3 goluri, dintre care unul, al victoriei, în poarta lui Ajax Amsterdam. Totuşi, Dordrecht a retrogradat, Ricky s-a eliberat şi de fostul său club, dorind o experienţă în străinătate.

Fost junior la Feyenoord, Van Haaren, originar din Rotterdam, ar vrea să evolueze în Liga 1 dacă va ajunge la un acord financiar cu "cîinii", salariul său lunar urmînd a fi cifrat la aproximativ 6.000 de euro, la care sînt ataşate bonusuri consistente la goluri şi la pase decisive. Ricky poate juca mijlocaş central, dar şi vîrf retras. "Îmi place fotbalul ofensiv şi în viteză. Cred că pot aduce un plus oricărei echipe la care evoluez. Şi ador să joc în faţa unor tribune pline, cu fani care ard pentru formaţia lor, doar am crescut la Rotterdam", a comentat fotbalistul înalt de 1,78 m.

"Nu ştiu prea multe despre Dinamo, ci doar că este un club mare din România, al doilea, cred, după Steaua. După 6 ani în Olanda am vrut o altă experienţă. Pe Mircea Rednic îl ştiu din campionatul Belgiei"
Ricky van Haaren, mijlocaş Dinamo

400.000 €este cota olandezului conform transfermarkt.de. A jucat la juniorii lui Feyenoord, apoi la Venlo, Den Haag şi Dordrecht

Saba a plecat

Dia Saba n-a apucat să stea nici o săptămînă în Ştefan cel Mare, arabo-israelianul de 23 de ani s-a întors în Ţara Sfîntă. Rednic l-ar fi dorit pe mijlocaş sub comanda sa, însă Dinamo n-a ajuns la un acord cu Maccabi Netanya privind împrumutul pe un sezon, cu opţiune de cumpărare, în 2016. Israelienii ar fi dorit cel puţin o sută de mii de euro, iar "cîinii" n-au fost de acord cu solicitările celor de la Maccabi.

"Nu m-a deranjat că eram înjurat"

Cosmin Matei a reacţionat vizavi de injuriile pe care suporterii li le-au adus lui şi altor coechipieri, în finalul campionatului trecut: "Nu m-au deranjat, eram conştient că randamentul nostru este scăzut. Eu vreau să fiu lăudat de lume, la fel ca oricare fotbalist, să fiu apreciat de către fani, dar realizez cînd nu-mi iese jocul. Suporterii să aibă răbdare, tot ceea ce facem, facem pentru Dinamo. Sîntem fotbalişti cu foame de performanţă".

Pus în aşteptare

Mijlocaşul Hatem Elhamed a acuzat că are bani de primit din partea clubului dinamovist, aproximativ 10.000 de euro, din salariile restante. Jucătorul a fost înştiinţat de către conducători din Ştefan cel Mare că-şi va primi banii după ce vor intra drepturile TV. "Sper să fiu tratat corect, chiar dacă eu am luptat pe teren pentru Dinamo, iar şefii nu mi-au plătit munca", a comentat fotbalistul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
vbga
vbga  •  18 Iunie 2015, 14:59

"al doilea, cred, după Steaua"A inceput bine cu declaratia asta.

bodyoflies
bodyoflies  •  18 Iunie 2015, 13:22
Postat de bogdangeorge84 pe 18 Iunie 2015, 11:18

micul Ricky bobby, hai sa vedem daca vine si semneaza. ţelurile lui nego,s mari, olandeji, monacoişti ...pentru moment fără chineji. să vedem dacă'i place prânzul de regim, de la rin.

Oare de unde vin chinejii??? =)))))) ___________________ Lasa ba dreaq gsp-ul si pune mana si invata lucrurile elementare, auzi la el chneji.

bogdangeorge84
bogdangeorge84  •  18 Iunie 2015, 11:18

micul Ricky bobby, hai sa vedem daca vine si semneaza. ţelurile lui nego,s mari, olandeji, monacoişti ...pentru moment fără chineji. să vedem dacă'i place prânzul de regim, de la rin.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează