GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  SCANDALUL PARIURILOR

Cum sînt amenzile pentru parierea pe bet365.com în comparaţie cu alte contravenţii » Pariat: între 5.000 şi 10.000 lei. Aruncat cu inflamabile: între 100 şi 500!

Ultrașii de pe stadioane sînt amendați după legea supranumită +3   FOTO
Ultrașii de pe stadioane sînt amendați după legea supranumită "Mitică Dragomir"

Articol de , - Publicat marti, 27 octombrie 2015 00:00

Lansarea de substanţe lacrimogene asupra unei persoane, fără lezarea acesteia, se pedepseşte cu amenzi de zece ori mai mici. Contravenţii asemănătoare cu cele ale pariorilor le riscă, de exemplu, persoanele care parchează maşina pe plajă.

Legea pariorilor îi pedepseşte cu amenzi între 5.000 şi 10.000 lei pe cei care au jucat la bet365.com între 10 şi 30 septembrie. "Sumele sînt imense, exagerate", au comentat pariorii.

Şi, în comparaţie cu unele contravenţii din Legea 61/1991, denumită colocvial "legea ordinii publice" sau "legea sectoristului", plîngerile sînt îndreptăţite. Aşadar:

a) - Amenzi între 100 şi 500 de lei:
- aruncarea asupra cuiva cu obiecte, substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dacă nu s-au produs vătămări corporale sau ale sănătăţii;
- vînzarea de alcool la intrarea sau în curtea unui spital sau şcoală.

b) Între 200 şi 1.000 lei:
- ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora;
- întreruperea curentului electric pe străzi, în parcuri, săli de spectacol sau în alte locuri publice;
- provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

c) Între 500 şi 1.500 de lei:
- comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate în afara magazinelor autorizate sau vînzarea acestora către minori;
- îndemnul sub orice formă al minorilor la săvîrşirea de contravenţii!

Ca "păzirea" unui traficant

De cealaltă parte, amenzi între 5.000 şi 10.000 lei se acordă la fapte serioase. De exemplu:

  • neinformarea autorităţilor, de către un proprietar de pensiune, că în cadrul cazării sale se ascund persoane cunoscute ca traficanţi, turbulenţi, prostituate, proxeneţi!
  • parcarea unei maşini pe o plajă plină de turişti;
  • inundarea vecinului din bloc;
  • persoane fizice care utilizează practici de concurență neloială, precum denigrarea competitorilor și deturnarea clientelei!

50 de leieste amenda primită de o persoană care circulă fără bilet într-un mijloc de transport RATB

 Amenzi rutiere la persoane fizice, maximum 2.100 lei

Din această vară, cuantumul amenzilor rutiere este cuprins între 210 şi 2.100 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi poate ajunge la amenzi între 2.205 şi 10.500 de lei la persoanele juridice. Astfel, există cinci clase de sancţiuni. Cele aplicabile persoanelor fizice fac parte din clasele I-IV.

Iată cîteva exemple:

  • clasa I (210 - 315 lei) - schimbarea direcţiei de mers fără semnalizare, folosirea mobilului în timpul conducerii, nepurtarea centurii de siguranţă şi depăşirea vitezei maxime admise cu 10-20 km/h.
  • clasa a II-a (420 - 525 lei) - nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor sau conducerea fără trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii;
  • clasa a III-a (630 - 840 lei) - conducerea cu permis expirat sau circulaţia cu un automobil care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare.
  • clasa a IV-a (945 - 2.100 lei) - şoferii care conduc băuţi sau care depăşesc cu mai mult de 50 km/h limita legală de viteză.

Şi Legea 4 e mai blîndă :)

Celebra Lege 4/2008, denumită, informal, "legea ultraşilor", are amenzi mult mai mici decît cele stipulate în OUG 77/2009. Astfel, bişniţarii sînt pedepsiţi cu amenzi între 1.000 şi 3.000 de lei, cele mai costisitoare contravenţii care se regăsesc în această lege referitoare la persoane fizice.

În rest, de exemplu, distrugerea reclamelor este pedepsită cu amendă între 80 şi 200 de lei, arătarea semnelor obscene şi injuriile - între 150 şi 400 de lei. Iar acţiunile periculoase, precum aruncarea obiectelor de orice fel către alte persoane şi acoperirea feţei pentru evitarea identificării, sînt contravenţii cu amenzi situate în plaja 500 lei - 1.500 lei!

Sancţiunea în Belgia: 200 de euro

Țările din Uniunea Europeană au fost mult mai puțin dure în aplicarea sancțiunilor pentru pariorii care intră pe site-urile caselor de pariuri nelicențiate. În Franța, Belgia, Spania, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, mai întîi au fost blocate site-urile caselor de pariuri, în așa fel încît pariorii să nu poată greși.

Au fost însă și cazuri în care pariorii au înșelat în fel și chip vigilența autorităților. De exemplu, Belgia a raportat faptul că 80 de jucători au trecut peste blocajele statului ca să joace la case nelicențiate. În aceste cazuri, jucătorii au fost amendați cu suma de 200 de euro fiecare, aproximativ 900 de lei.

Adică de peste 8 ori mai puțin decît un român, în condițiile în care salariul mediu în Belgia este de peste 5 ori mai mare decît în România: 2.100 de euro față de 420! În Franța, pariorii care au fentat legea nu au pățit nimic. Statul a blocat pur și simplu tranzacțiile bancare către și dinspre operatorii nelicențiați.

"Oferim asistenţă!"

Internetul e înţesat de mesaje prin care diferiţi avocaţi le oferă consultanţă. "Biroul nostru de avocatură lucrează în prezent la primele contestaţii împotriva proceselor verbale emise de către ONJN, orice persoană afectată de măsura dispusă de ONJN care doreşte să conteste amenda primită ne poate contacta", suna un anunţ.

Contactaţi de reporterii Gazetei, avocaţii, care nu-şi pot declina identitatea conform legii, "nu ne putem face reclamă, acel mesaj a fost postat de clienţi", au punctat că "am formulat, pînă acum, cinci contestaţii". În plus, afirmă aceştia, "au sunat multe persoane să ne anunţe că sînt pe acea listă de 54.000 oameni şi ar putea intra în respectivul proces. Preventiv. Îi asigurăm pe pariori că acele contestaţii au şanse mari de reuşită, în opinia noastră", a punctat avocatul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (9)
tipsy
tipsy  •  27 Octombrie 2015, 17:48
Postat de mushu23 pe 27 Octombrie 2015, 10:51

Amice *** Este normala propaganda facuta de gsp impotriva ONJN, fiindca nu este ok ce face aceasta institutie impotriva oamenilor. Uitate-te si tu ca in tari europene, mult mai dezvoltate ca noi au reusit sa contracareze pariorii ilegali si au facut-o decent nu ca noi. In Romania, statul nu cauta solutii sa vina in favoarea populatie, ci da in cap populatiei. Statul cauta sa traga dupa noi cat de mult se poate si in toate domeniile/sistemele. Sunt o multime de oameni care au jucat pe bet365 fara sa stie ca acest site este restrictionat. Sunt oameni care nu au vrut sa joace ilegal, sa incerce sa obtina un venit ilicit. Eu spre exemplu, am un singur pariu pe bet 365 de 13 lei,in data de 13 sept. Si asta dupa ce am citit un articol media in care se spunea ca bet365 a obtinut licenta,ca nu este interzis. Apoi am intrat pe minunatul site ONJN sa verific lista. Surpriza,bet365 nu se regasea atunci pe lista ONJN.despre ce vorbim aici? Eu de unde sa stiu ca bet365 este interzis sau ca a primit licenta abia dupa 1 oct.PT 13 lei sunt pasibil de 5000 lei amenda in conditiile in care chiar am verificat.In orice tara civilizata, acest lucru trebuia semnalat mult mai atent.La TV,Pe site-ul OJNJ trebuia sa existe transparenta si mai ales trebuiau restrictionate site-urile ca sa nu mai poti juca. Dar la noi nu. Parca au facut-o special, sa pandeasca oamenii si sa le dea amenzi.Daca gsp nu facea atata caz probabil erau amendati toti. Daca si restul media ar crea presiuni ar fi ok

Intr`adevar, felicitari GSP pentru initiativa, insa devine o problema faptul ca auzim numai bet365 in stanga, bet365 in dreapta. Pana la urma cei de la ONJN nu vor mai amenda pe nimeni care a jucat la bet365 si vor sari pe aia care au pariat pe alte situri aflate mai mult sau mai putin in aceeasi "culpa" cu bet365 - situatie in care totul se va uita, fiindca ar fi vorba de mai putini oameni. Sa nu confundam punerea la zid a ONJN cu ridicarea de osanale bet365`ului.

1020076154737111
Yo Gigi  •  27 Octombrie 2015, 11:33

avand in vedere ca nu si-au facut treaba privind avertizarea si informarea poporului in legatura ilegalitatii siteului bet365, puteau sa zica: uitati acum luati toti cate un avertisment, dar daca se mai intampla, pac "premiul" cel mare de 10000lei. Dar ei nu au facut asta deoarece ideea a fost de la inceput amendarea oamenilor, ca sa se laude apoi la "miky mouse", ca uite cati bani am facut de pe spatele prostilor, numai ca prostii nu-s chiar atat de prosti cum cred ei. Deja e prea mult ce fac astia, ABUZ total din partea ONJN.

mushu23
mushu23  •  27 Octombrie 2015, 10:51
Postat de Gelu Viorel pe 27 Octombrie 2015, 09:39

cati bani va luati de la 365 bet ??

Amice *** Este normala propaganda facuta de gsp impotriva ONJN, fiindca nu este ok ce face aceasta institutie impotriva oamenilor. Uitate-te si tu ca in tari europene, mult mai dezvoltate ca noi au reusit sa contracareze pariorii ilegali si au facut-o decent nu ca noi. In Romania, statul nu cauta solutii sa vina in favoarea populatie, ci da in cap populatiei. Statul cauta sa traga dupa noi cat de mult se poate si in toate domeniile/sistemele. Sunt o multime de oameni care au jucat pe bet365 fara sa stie ca acest site este restrictionat. Sunt oameni care nu au vrut sa joace ilegal, sa incerce sa obtina un venit ilicit. Eu spre exemplu, am un singur pariu pe bet 365 de 13 lei,in data de 13 sept. Si asta dupa ce am citit un articol media in care se spunea ca bet365 a obtinut licenta,ca nu este interzis. Apoi am intrat pe minunatul site ONJN sa verific lista. Surpriza,bet365 nu se regasea atunci pe lista ONJN.despre ce vorbim aici? Eu de unde sa stiu ca bet365 este interzis sau ca a primit licenta abia dupa 1 oct.PT 13 lei sunt pasibil de 5000 lei amenda in conditiile in care chiar am verificat.In orice tara civilizata, acest lucru trebuia semnalat mult mai atent.La TV,Pe site-ul OJNJ trebuia sa existe transparenta si mai ales trebuiau restrictionate site-urile ca sa nu mai poti juca. Dar la noi nu. Parca au facut-o special, sa pandeasca oamenii si sa le dea amenzi.Daca gsp nu facea atata caz probabil erau amendati toti. Daca si restul media ar crea presiuni ar fi ok

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează