FOTBAL  »  LIGA 2  »  MAFIA PARIURILOR

S-a asigurat la notar » Mutarea surpriză făcută de unul din jucătorii care a denunțat trucarea meciurilor de la Gloria Buzău

Ferdin (stînga) refuză să-și retragă declarațiile prin care își acuză fosta echipă de jocuri necurate
Ferdin (stînga) refuză să-și retragă declarațiile prin care își acuză fosta echipă de jocuri necurate

Articol de - Publicat vineri, 05 februarie 2016 00:00

Amet Ferdin dăduse două declarații împotriva buzoienilor la FRF, dar, ca să plece liber, ar fi fost obligat de club să dea o alta în care nega totul. Ulterior, a mai legalizat una, în care susține că doar primele sînt reale.

Se învolburează apele în cazul Gloriei Buzău, echipă aflată în plină anchetă la Comisia de Disciplină a FRF, fiind acuzată că în sezonul 2014-2015 a trucat pentru pariuri, parte dintr-o rețea internațională, mai multe meciuri.

La ultima ședință a Comisiei, pe 1 februarie, Amet Ferdin, fost fundaș central al Gloriei în acea perioadă, a fost convocat pentru a lămuri o situație ciudată.

3 că "da", una că "nu"

Surse federale susțin că Ferdin s-a numărat printre jucătorii care au acceptat să povestească detaliat modul în care se făceau aceste aranjamente, incriminîndu-i în special pe antrenorul Ion Viorel și pe secunzii săi, dar și pe președintele Dan Tulpan.

Fotbalistul a dat o declarație amănunțită la Comisia de Integritate a FRF, apoi încă una, în aceiași termeni, la Comisia de Disciplină. "Amet se săturase de ceea ce se întîmpla acolo, plus că avea un statut de jucător-sclav, obligat să joace, dar fără să ia și bani", spun aceleași surse. Ce a urmat ține de domeniul SF.

Amet, deși mai avea un an și jumătate de contract, voia să plece de la Gloria Buzău. Conducătorii clubului din Crîng au aflat de demersul lui la FRF și i-ar fi propus un tîrg: "Noi îți dăm actele să poți pleca jucător liber, dar numai dacă ne dai o altă declarație în care să negi absolut tot ce ai spus la Comisii".

Ca să scape, Ferdin a fost de acord. La întîlnirea unde avea să aibă loc schimbul de documente, fotbalistul s-a întîlnit cu Marian Rusen, președinte la Juventus București, care a venit în locul lui Dan Tulpan.

Un amănunt, cei doi se cunoșteau, Ferdin ajungînd la Gloria Buzău chiar de la Juventus. "Imediat după ce s-a văzut cu actele, fotbalistul a făcut însă un gest neașteptat. S-a prezentat la un notar unde a dat o nouă declarație, în care dezvăluia că Gloria Buzău l-a forțat să dea o declarație mincinoasă, dar că ceea ce spusese la Comisiile federale era real. A semnat-o, a parafat-o, a legalizat-o și a adus-o la Federație", au continuat sursele Gazetei.

Luni, Ferdin a reafirmat la Comisia de Disciplină că își menține declarațiile în care îi acuză de meciuri trucate pe cei de la Buzău. În consecință, Marian Rusen va fi convocat pe 8 februarie la Comisia de Disciplină pentru a da explicații.

Înregistrări de la o masă, între colegi

În aceeași zi cu Ferdin, Comisia de Disciplină l-a convocat și pe Dorin Burlacu, mijlocaș la Gloria Buzău. Acesta a fost confruntat pe baza unei înregistrări de la o masă a mai multor jucători ai echipei, în care se discuta pe marginea meciurilor trucate. "Vocea lui Burlacu era una dintre cele care se auzeau cel mai clar, dar el a negat totul", susțin aceleași surse.

"Nici eu și nici Ion Viorel nu vom mai face nici un comentariu pînă cînd nu se soluționează cazul la Disciplină. Pînă atunci, orice întrebare aveți, adresați-o avocatului nostru, Dan Idița"
Dan Tulpan, preşedinte Gloria Buzău

10 meciuriale Gloriei Buzău sînt anchetate de Comisia de Disciplină, în urma unui raport UEFA-FRF

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
Superliga
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează