INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EDITORIAL GSP

Opinie de Marius Mărgărit » Cruyff al copilăriei mele

Articol de - Publicat vineri, 25 martie 2016 00:00

Eram doar un puşti împătimit de fotbal. Rupeam maidanul zilnic, iar duminica, în curtea şcolii,  aveam mare derby, cu "bătrânii", ăia cu 10-12 ani mai mari.

Printre ei şi fostul jurnalist sportiv Carlo Bartales. Vecini fiind, Bobiţă era ca un frate mai mare. Trecea pe la mine cu nişte dosare voluminoase: "Hai să-ţi povestesc despre Cruyff!".

Mergeam tot la şcoală, stăteam ore întregi sub un brad imens de lângă teren. Eram prea mic, nu apucasem să-l văd pe Cruyff jucând. Pe vremea aceea nu aveam reviste străine, net-ul nu era nici în scrisori, fotbalul se învăta din poveşti sau din cărţile lui Nea Vanea.

Bobiţă era o enciclopedie de fotbal internaţional, dar Cruyff avea un loc special. Strânsese zeci de poze, îmi descria faze în care olandezul chiar zbura pe teren, cu cele "trei viteze" ale sale.

Ascultam cu ochii mari, vedeam fazele, în imaginaţia mea Cruyff devenise imens, imbatabil, imposibil de oprit, un Ahile dând iama prin careuri, până în inima Germaniei Federale, în acel minut 1 de graţie al finalei din '74, descris atât de real de maestul Chirilă în "Învingătorul lui Cruyff".

Peste ani am văzut şi revăzut faza. Şi golurile din poveştile lui Bobiţă. Nu exagerase cu nimic. Johan, olandezul zburător, era aşa cum mi-l închipuisem în copilărie.

După 40 de ani, bradul e tot acolo, în curtea şcolii. Şi mi-aş dori să mă mai văd cu Bobiţă, să-i mai ascult poveştie. Şi să mai fie Johan Cruyff!  

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
Superliga
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Superliga
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie
Altele
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
baruch
baruch  •  25 Martie 2016, 12:10

imbatranim, bai... in 1974 cruyff parea nemuritor (aveam 6 ani si am vazut primul meu campionat mondial). multi oameni in fata unui televizor alb-negru, muzica disco si rock, plete, fum de tigara, sticle maronii de bere, o echipa de pletosi ai olandei (fratele meu mai mare isi lasase tunsoarea ca si cruyff), un portar -jongbloed- in tricou alb (era galben, de fapt) cu nr. 8. si il intrebam pe fratele meu de ce nu poarta tricou negru (cum purtau portarii atunci) cu nr.1... iar cruyff facea atunci 360 in plina viteza (bine, dupa ani mi-am dat seama de asta, de valoarea jocului lui). atunci era doar un zeu tanar si nemuritor, zeul tuturor copiiilor de pe pamant.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează