Articol de GSP - Publicat vineri, 08 aprilie 2016 09:54
Diego Costa doreşte să plece de la Chelsea la finalul acestui sezon, iar ultimele oferte pentru brazilian vin din China, deşi destinaţia cea mai vehiculată este fosta sa echipă, Atletico Madrid.
Spaniolii nu sunt siguri că pot satisface pretenţiile financiare ale echipei de pe Stamford Bridge, ceea ce a alimentat interesul cluburilor din Chinese Super League. Chinezii sunt gata să plătească peste 80 de milioane de euro pentru transferul atacantului.
Mutarea ar putea fi facilitată de faptul că agentul lui Costa, Jorge Mendes, şi-a extins imperiul afacerilor în ţara asiatică şi are o relaţie apropiată cu preşedintele republicii, Xi Jinping.
Transferul în China i-ar putea aduce jucătorului de 27 de ani un salariu săptămânal de peste 500.000 de euro. Costa s-a transferat la Chelsea, de la Atletico Madrid, în vara anului 2014, pentru suma de 38 de milioane de euro.
45.000.000 €este cota lui Diego Costa pe site-ul transfermarkt.com