Articol de GSP - Publicat luni, 30 mai 2016 19:03
Clubul Sportiv al Armatei a publicat astăzi un comunicat în care se arată faptul că Gigi Becali nu are drepturi asupra bunurilor din Ghencea, în ciuda investițiilor făcute, însă patronul Stelei a clarificat ulterior situația.
Potrivit contractului încheiat între Becali și Armată, patronul Stelei trebuia să facă investiții în valoare de minimum 550.000 de euro. În urma finalizării lucrărilor, valoarea acestora s-a ridicat la peste un milion de euro.
În același comunicat se arată că Becali a mai investit peste 800.000 de euro pentru a aduce stadionul la standardele solicitate de UEFA.
La final se precizează că "toate investiţiile efectuate de societatea comercială în stadionul de fotbal pentru aducerea acestuia la standardele U.E.F.A. şi F.R.F. au intrat în patrimoniul statului", iar Gigi Becali nu are astfel niciun drept asupra bunurilor de pe stadionul Ghencea.
Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, Gigi Becali, a afirmat că este vorba doar despre investițiile pentru care patronul Stelei a cerut acordul Armatei.
"Investițiile făcute cu aprobarea lor rămân ale lor, dar sunt și bunuri care rămân în patrimoniul firmei noastre, de exemplu nocturna. La tribuna oficială nu am cerut voie să modernizăm. Eu am venit și le-am cumpărat și fac parte din patrimoniul societății. Ce am făcut cu aprobarea lor, rămân ale lor", a declarat Becali.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!