Articol de GSP - Publicat joi, 07 iulie 2016 19:15
Christoph Daum a fost numit azi noul selecționer al naționalei României și va avea mai puțin de două luni la dispoziție pentru a pregăti debutul preliminariilor pentru CM 2018.
Tehnicianul de 62 de ani nu a mai antrenat de doi ani, după ce a fost demis de Bursaspor. De-a lungul carierei, Daum le-a antrenat pe Koln, Stuttgart, Beșiktaș, Bayer Leverkusen, Austria Viena, Fenerbahce, Frankfurt, Club Brugge și Bursaspor. A câștigat cinci titluri, ultimul în urmă cu 11 ani, la Fenerbahce. Alături de turci a câștigat și ultimul său trofeu din carieră, Cupa Turciei, în 2009.
Aceasta este prima experiență ca selecționer pentru Christoph Daum.
Adversarele din preliminarii
România s-a aflat în urna 1 la tragerea la sorți pentru grupele preliminare ale CM 2018 și va evolua în Grupa E, alături de Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan.
La turneul final din Rusia se vor califica direct câștigătoarele celor nouă grupe. Echipele clasate pe locul doi, mai puțin cea mai slabă dintre ele, se vor înfrunta la baraj pentru ultimele patru locuri puse în joc.
Va reuși Daum să califice România la Mondialul din 2018
Programul naționalei României
- 4 septembrie: România - Muntenegru (Cluj Arena)
- 8 octombrie: Armenia - România
- 11 octombrie: Kazahstan - România
- 11 noiembrie: România - Polonia (Național Arena)
- 26 martie 2017: România - Danemarca (Național Arena)
- 10 iunie 2017: Polonia - România
- 1 septembrie 2017: România - Armenia (Național Arena)
- 4 septembrie 2017: Muntenegru - România
- 5 octombrie 2017: România - Kazahstan (Național Arena)
- 8 octombrie 2017: Danemarca - România
- 9-11 noiembrie 2017: tur baraj
- 12-14 noiembrie 2017: retur baraj