Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2016 00:00
În timp ce noua sa echipă, Man. United, și-a început pregătirea cu Jose Mourinho, suedezul Zlatan Ibrahimovici își continuă vacanța în Statele Unite.
Și, după o oprire la Marele Canion, atacantul în vârstă de 34 de ani a ajuns în Los Angeles, unde își încântă fanii pe plajele californiene.
Zlatan a postat un filmuleț pe Instagram, în care el apare jonglând mingea cu naturalețe și încheind cu o semifoarfecă spectaculoasă. Mesajul său: "Fac fotbalul să pară simplu pe plaja Venice".