Articol de Cornel Biholari - Publicat luni, 29 august 2016 16:32
ACS Poli încearcă să se întărească după ce a obținut doar patru puncte în șase jocuri. Fundașul stânga croat Leopold Novak a semnat cu timișorenii pe un an de zile, după o perioadă de testare sub comanda lui Ionuț Popa.
Leopold Novak (25 ani) e doar al doilea străin din lotul actual al bănățenilor. Celălalt e brazilianul Pedro Henrique, care nu e la punct cu pregătirea fizică.
După experiența negativă de anul trecut, conducerea clubului s-a axat pe jucători autohtoni. Fotbalistul croat a mai evoluat în Liga I pentru FC Brașov în urmă cu două sezoane și îi va lua locul la ACS Poli lui George Neagu, fundaș stânga căzut în dizgrație după evoluția slabă de la începutul campionatului.
Novak a mai evoluat de-a lungul carierei la grupări precum pe Hajduk Split, NK Zagreb, St. Truiden, Hrvatski Dragovoljac și în campionatul trecut a fost componentul celor de la NK Vitez (Bosnia).