Articol de Raymond Füstös - Publicat vineri, 16 septembrie 2016 18:59
Ciclistul Alberto Contador, 33 de ani, schimbă echipa după cinci ani petrecuți la Saxo Bank-SunGard!
Din 2017, spaniolul va concura în alb-negru pentru Trek-Segafredo, echipă cu care a semnat un contract valabil un an, conform Cycling Weekly.
"Sunt fericit pentru oportunitatea oferită. Am avut câteva discuții excelente cu managementul echipei, avem o mulțime de obiective în comun", a declarat ciclistul, care a recunoscut faptul că principala țintă cu noua formație este câștigarea Turului Franței.
„Echipa este axată pe performanță, există un grup foarte puternic, cu experiență pe orice fel de teren, nu doar cel montan”, și-a lăudat noii colegi alături de care va concura de anul viitor.
Alberto Contador a debutat în ciclismul profesionist în 2003, pentru gruparea ONCE-Eroski. În 2007 a trecut pentru un scurt timp la Discovery, între 2008-2010 evoluând pentru Astana. A semnat cu Saxo Bank-SunGard în 2011.
A reușit să se impună de două ori în Tour de France, de două ori în Giro d'Italia și de trei ori în Vuelta.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”