SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Baschetul l-a salvat de sărăcie » A plătit 150 de dolari ca să dea probe, iar acum e star în NBA: ”E ca un film, doar că nu-i povestea altcuiva”

Articol de - Publicat duminica, 06 noiembrie 2016 11:14

Jonathon Simmons, 27 de ani, își vede visul îndeplinit după 4 ani lungi de așteptare. Și-a câștigat un loc la San Antonio Spurs, iar parcursul din acest sezon poate fi decisiv pentru viitorul carierei sale.

Drumul său a fost însă plin de obstacole. În 2012 a renunțat la ultimul an de colegiu și s-a înscris în draftul din NBA. Deși s-a pregătit alături de mai mult echipe din NBA, acesta nu a fost ales de niciuna și a ajuns să evolueze într-o ligă semi-profesionistă. ”A fost momentul în care m-am îndoit de mine cel mai mult. Am văzut tipi împotriva cărora jucasem în colegiu care au fost draftați, iar eu nu aveam nimic. Simțeam că pot să joc la acel nivel, dar n-am avut șansă”, spune Simmons pentru NBA.com.

150 de dolari pentru o șansă

Simmons n-a abandonat însă lupta, iar în septembrie 2013 s-a prezentat la Universitatea Concordia pentru un trial al celor de la Austin Toros, o echipă din D-League, trambulina către NBA. Pentru a participa a fost nevoit să plătească o taxă de 150 de dolari, sumă în care era inclus și un tricou pe post suvenir. :)

La astfel de trialuri participă jucători care, la fel ca Simmons, au fost refuzați sau și-au ratat prima șansă la o carieră de succes. ”Încerc să rămân concentrat pe ce urmează, dar încă mă gândesc la acel moment. Încercam să găsesc un mod prin care să mă remarc”, povestește Simmons pentru NBA.com

”E ca un film, doar că nu-i povestea altcuiva”

Simmons a impresionat și a prins un contract la Austin Toros, unde a atras atenția cluburilor din NBA. În vara lui 2015, a participat în Summer League alături de Brooklyn Nets. A schimbat echipa după 3 meciuri, fiind invitat de San Antonio Spurs în Las Vegas, unde a fost declarat MVP-ul turneului. A primit imediat un contract.

”Încă nu-mi vine să cred ce se întâmplă. E ca un film, doar că nu-i povestea altcuiva. Mă uit la televizor și nu-mi vine să cred că îl văd pe fiul meu”
LaTonya Simmons, mama lui Jonathon

”Am văzut un atlet care poate finaliza acțiunile. Era clar că are talent, dar munca pe care a depus-o din acel moment e motivul pentru care a ajuns aici”, spune Brian Pauga, șeful celor de la Austin și directorul departamentului de scouting al lui San Antonio. Primul an alături de Spurs a fost dificil. A făcut naveta între Austin și San Antonio până în noiembrie.

”Cine ești?”

Simmons și-a făcut treptat loc în echipa lui Popovich. În ianuarie, la un meci cu Milwaukee, a fost luat în colimator de fanii lui Bucks. În timp ce se afla la linia de aruncări libere, suporterii au început să-i strige: ”Cine ești? Cine ești?”. O idee neinspirată, dacă ținem cont că Simmons a terminat meciul cu 18 puncte și 3 recuperări. ”Acum cred că știu cine sunt! Sezonul e însă lung, n-o să încep să umblu cu nasul pe sus după un singur meci”, a fost răspunsul lui Jonathon.

Antrenorul Gregg Popovich a explicat de ce l-a convins Simmons: ”Intră fără probleme în meci. Are calități impresionante și învațâ extrem de repede. În plus, e un muncitor, așa că are șansa să joace mulți ani în NBA dacă va continua în ritmul acesta”.

”Spurs încearcă mereu să găsească jucători care să se integreze în sistem, iar el nu face excepție. E un tip energetic de care avem nevoie, iar el crește de la meci la meci”
LaMarcus Aldridge, coleg cu Simmons la Spurs

Diurna cât salariul la Austin

Simmons a debutat în noul sezon cu un meci de senzație în fața celor de la Golden State Warriors: 20 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive. Un salt uriaș pentru un jucător care în urmă cu aproape un an abia strângea bani de scutece pentru copiii săi. Patru fete, cea mai mare născută în 2010.

Deși contractul său e infim pe lângă cele ale colegilor, 870.000 de dolari pentru sezonul 2016/2017, pentru Simmons a fost un salt uriaș. Numai diurna pentru deplasare, bani rezervați pentru mese, e peste ce câștiga din baschet înainte de NBA.

Jonathon a crescut în Houston, unde i se dădeau puține șanse să reușească. ”E un băiat bun, dar nu sunt mulți ca el în cartier care să primească o șansă. Mereu a visat la NBA, dar trăiești cu impresia că e un vis de neatins”, explică mama lui Simmons.

Banii nu l-au schimbat

Înțelegerea cu San Antonio se va încheia în vară, însă, la cum evoluează lucrurile, Simmons va avea parte de un nou contract, iar salariul său ar trebui să sară la câteva milioane bune pe sezon. Chiar și așa, jucătorul lui Spurs încearcă să rămână cu picioarele pe pănânt. ”Încă îmi place Dollar Menu (n.r. - cel mai ieftin meniu din restaurantele fast-food din SUA), indiferent de câți bani câștig”, mărturisește Simons.

”Oamenii spun că povestea mea îi inspiră. Eu nu văd asta. A trebuit să muncesc puțin mai mult decât alții, atât”
Jonathon Simmons, San Antonio Spurs

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire spectaculoasă la CFR Cluj! Neplătit la noua echipă, se întoarce direct în lupta la titlu din Superligă
Superliga
Revenire spectaculoasă la CFR Cluj! Neplătit la noua echipă, se întoarce direct în lupta la titlu din Superligă
Dan Șucu negociază preluarea unui club de tradiție din Serie A! Sursele GSP confirmă: „Este o oportunitate!” » Și Ion Țiriac ar fi implicat în afacere
Campionate
Dan Șucu negociază preluarea unui club de tradiție din Serie A! Sursele GSP confirmă: „Este o oportunitate!” » Și Ion Țiriac ar fi implicat în afacere
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open
Tenis
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (8)
tipsy
tipsy  •  07 Noiembrie 2016, 08:08

Caz similar cu Whiteside (miami), care a ajuns intr`un an de la liber de contract la 25 milioane / an salariu. Simmons probabil nu o sa ajunga atat de bun, dar cu Pop antrenor, cine stie ...

paiazze
paiazze  •  06 Noiembrie 2016, 16:35
Postat de reghe..blat pe 06 Noiembrie 2016, 12:28

nici un articol despre blatul care este pe cale sa inceapa . ????? nimic nimic ? nu ati observat sau plateste prea bine jiji ?

Mureai daca nu pomeneai tu de fotbal, nu? Pacat ca si la asemenea articole apar tot felul de saraci cu duhu'...

baruch
baruch  •  06 Noiembrie 2016, 13:46

articolul este bun si pentru ca subiectul este generos, adica omul ala chiar e un tip cu bun-simt, care nu si-a luat ceasuri din aur roz si flote de porsche imediat ce-a dat de bani...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close