Articol de Alin Grigore - Publicat luni, 21 noiembrie 2016 21:51
După o perioadă mai liniștită în cadrul clubului, apele au devenit din nou tulburi la Dinamo.
În minutul 60 al meciului cu CFR, încheiat 0-2, Ioan Andone a decis să-l scoată din teren pe Hanca, introducându-l pe Daniel Popa.
Imediat după schimbare, suporterii dinamoviști au izbucnit, începând să-i ceară din nou demisia antrenorului Ioan Andone, nemulțumiți de rezultat, dar și de decizia tehnicianului de a-l păstra în teren pe Rotariu, apostrofat pe toată durata partidei de fani pentru evoluția slabă.
"Ești vedetă, faci figuri acum. Pleacă, bă, să nu te mai vedem. Ia-l pe Andone și plecați", i-au strigat suporterii lui Rotariu.
La finalul meciului, toți jucătorii au fost chemați la peluză pentru a da explicații fanilor, iar căpitanul Nistor a declarat că i se pare "normal să fim jigniți de suporteri".