FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Roti, "câine" rău » Mijlocaşul l-a înţepat Andone după golul de trei puncte marcat cu Voluntari

Articol de - Publicat luni, 28 noiembrie 2016 00:00

Nu e la primul episod "curajos", trecerea de la puştiul emotiv la vedeta capricioasă fiind tot mai evidentă

Dorin Rotariu şi-a creat o imagine de fotbalist talentat, cuminte şi taciturn. De ceva vreme însă, acesta a suferit o schimbare radicală la nivel comportamental, devenind tupeist şi cu gura mare chiar şi atunci când e vorba de antrenorii cu care lucrează.

Cel mai recent eveniment de acest fel a fost sâmbătă seară, imediat după victoria cu Voluntari, 2-1, meci în care a marcat golul victoriei, după o perioadă în care devenise rezervă de lux în Ştefan cel Mare. Dorin l-a "înţepat" pe Andone: "De ce n-am marcat până acum? Păi, cum să marchez dacă nu joc? Nu prea am avut şansă să joc, nu pot face multe în 10-15 minute. Important e că acum am jucat două meciuri 90 de minute şi mă bucur că am şi marcat".

Figuri şi înjurături

La începutul lunii, Gazeta a scris despre relaţia Andone-Rotariu, care a început să scârţâie. Antrenorul i-a reproşat pe un ton ridicat jucătorului, în timpul unei şedinţe tehnice: "Roti, de ce stai îmbufnat? Ești supărat că nu joci? Nu meriţi să joci! Ai început să faci figuri, stai non-stop cu mâinile pe sus, comentezi deciziile arbitrilor, ce înseamnă asta? Crezi că dacă ai jucat câteva minute la «naţionala» mare poţi să o lași mai moale? Tu în loc să te ambiţionezi și să tragi și mai tare ai început să te ferești de contactele cu adversarii, nu mai alergi după minge. Treaba ta! Cu mine nu merge așa".

Pe lângă reproşurile lui Ando, Rotariu a avut probleme şi la selecţionata U21, unde a fost chemat de către Cristi Dulca, pentru meciul cu Danemarca, scor 1-3. Roti a refuzat în mai multe rânduri să intre în teren, motivând că nu are chef şi s-a luat la înjurături cu Deian Boldor, cel din urmă reproşându-i dinamovistului atitudinea.

6 golurişi o pasă decisivă în 17 meciuri a reuşit Rotariu în acest sezon de Liga 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
Superliga
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Superliga
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie
Altele
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează