INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DEPORTIVO LA CORUNA

Prima reacție a lui Andone după golul cu Las Palmas! E la egalitate cu Griezmann, dar peste Bale, Benzema sau Aduriz

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 ianuarie 2017 10:31

Florin Andone a fost titular pentru Deportivo la Coruna în disputa cu Las Palmas și a marcat golul care a adus un punct echipei sale. Meciul s-a terminat 1-1.

Atacantul român a marcat cu un șut la colțul scurt, după o pasă excelentă trimisă din propria jumătate de Colak. După meci Andone a vorbit pentru presa spaniolă. 

"A fost un meci destul de complicat, împotriva unei echipe mari. Ştiam că este greu să evoluezi pe acest teren, dar noi am încercat să ne facem jocul, să jucăm pe contraatac, să ne apărăm bine şi, la final, am avut norocul să marcăm un gol care ne-a întors în joc .

Am dominat pe final şi în ultimele zece minute am încercat să obţinem victoria, dar nu s-a putut.

Plecăm de aici semimulţumiţi pentru că în prima parte ne-am descurcat foarte prost, iar în a doua am evoluat mult mai bine", a zis Andone după meci.

Andone are 7 goluri în acest sezon și este la egalitate cu Griezmann și Sansone. A înscris mai multe goluri decât Bale, Benzema, Gameiro sau Aduriz. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
Superliga
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
ionutstv
ionutstv  •  21 Ianuarie 2017, 14:57

Va faceți de râs cu comparațiile astea. Contează cifrele din vară.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează