INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SOUTHAMPTON - ARSENAL 0-5

S-a întors după 700 de zile » Gardoș, primul meci după doi ani pe bancă!

Gardoș, dreapta, încearcă să-l deposedeze pe
Gardoș, dreapta, încearcă să-l deposedeze pe "tunarul" Holding // Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 29 ianuarie 2017 00:00

Gardoș a revenit la ”Sfinți” după aproape doi ani petrecuți pe bancă, în spital și la ”tineret”.

28 februarie 2015 a fost, până aseară, data ultimei apariții a lui Florin Gardoș la Southampton. La 0-1 în Premier cu West Bromwich. Iar 28 ianuarie 2017 e ziua întoarcerii lui între titularii "Sfinților". Aseară, la 0-5 cu Arsenal în turul 4 al Cupei Angliei.

Între cele două borne, 700 de zile de suferință. Aproape o jumătate de sezon (2014-2015) în care fundașul de 28 de ani a fost uitat pe bancă. Apoi, ruptura de ligamente încrucișate din iulie 2015 și recidiva suferită un an mai târziu. Iar după refacere, o lungă perioadă petrecută la "tineretul" clubului.

Gardoș a fost titular cu Arsenal și pentru că Fonte, contracandidatul din centrul defensivei, s-a transferat la West Ham. Dar și managerul Claude Puel a vrut să-l vadă la lucru, după evoluțiile bune de la echipa a doua.

Numai că "tunarii" au fost aseară o căciulă prea mare. Și pentru el, și pentru Southampton: 0-5. N-a comis greșeli impardonabile, însă nici n-a făcut o figură mai bună decât colegii de linie.

" Gardoş a jucat bine la «tineret» şi rămâne să vedem dacă ne vom baza pe el sau dacă vom aduce un alt jucător"
Claude Puel, manager Southampton

În tribună la Reading - Cardiff 2-1

Adi Popa a asistat ieri la meciul viitoarei sale echipe, Reading, contra lui Cardiff (2-1). "Deocamdată, doar din tribună", a scris ex-stelistul pe contul de Instagram. Azi, el va efectua vizita medicală și va semna cu clubul din Championship un contract valabil până-n vara lui 2020.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
haideusicfr
haideusicfr  •  29 Ianuarie 2017, 12:11

Crezusem initial ca joaca la Arsenal. .....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează