Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 22 februarie 2017 00:00
Casillas și Buffon vor fi adversari a 17-a oară, a 9-a oară în Ligă! Favorit acum e Gigi.
Iker Casillas și Gianluigi Buffon vor evolua din nou unul contra altuia. A 17-a oară! Precedentele opt dueluri în Ligă și opt la nivel de echipe naționale au dat naștere unei mari rivalități, dar și unei mari prietenii.
"Mă retrag când renunță și Gigi"
"Eu și Buffon am crescut practic împreună. Am avut cariere asemănătoare. Pe Gigi l-am urmărit și i-am apreciat întotdeauna stilul și personalitatea", a dezvăluit Casillas într-un recent interviu acordat site-ului UEFA.
Iar în Gazzetta dello Sport a promis solemn: "Mă voi retrage din fotbal când se va retrage și Gigi. Am putea organiza chiar o partidă frumoasă: prietenii lui Buffon contra amicilor lui Iker".
"Noi suntem cei mai buni"
Confruntarea de diseară nu-i mai găsește la același nivel. Buffon, 39 de ani, e în continuare liderul lui Juventus și al Squadrei Azzurra. În schimb, Casillas, 35 de ani, a fost "debarcat" de Real și e deja la al doilea sezon între buturile lui FC Porto.
Outsider în "dubla" din "optimi" cu campioana Italiei. Iar la "națională" n-a mai fost chemat. Însă pentru Gigi asta nu e relevant: "Noi doi suntem oricum cei mai buni!".
Îndrăgostiți de jurnaliste
Pe Gigi și Iker îi unește și pasiunea pentru jurnaliste. Portarul lui FC Porto a luat-o de soție pe Sara Carbonero, 33 de ani, reporter la Telecinco, pe care a cunoscut-o în perioada Real.
Au doi copii, Martin și Lukas. Buffon i-a urmat exemplul după mariajul eșuat cu Alena Seredova. El și-a regăsit liniștea alături de Ilaria D'Amico, 43 de ani, prezentatoarea Sky Calcio Show.
18trofee a câștigat Buffon în carieră: 1 CM, 1 Cupa UEFA, 7 scudetti, 3 Cupa Italiei, 6 Supercupa Italiei
22de trofee are Casillas: 1 CM, 2 CE, 3 Liga Campionilor, 2 Supercupa Europei, 3 CM cluburi, 5 titluri LaLiga, 2 Cupa Spaniei, 4 Supercupa Spaniei
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”