FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CSU CRAIOVA - DINAMO, 21:30, PROTV, DIGI1, DOLCE1, GSP.RO

Oltenii sunt convinși că nu vor avea probleme în meciul cu Dinamo: ”Îi batem în 90 de minute!”

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat miercuri, 29 martie 2017 00:00

Oltenii sunt convinşi că vor trece lejer de ”câini”, având de partea lor statistica: nu au pierdut niciodată în cele 3 meciuri jucate acasă împotriva lui Dinamo.

Dinamo evoluează diseară în cel mai aprins sfert de finală al Cupei României. Și joacă împotriva Craiovei la Turnu Severin, într-o deplasare de coșmar pentru "câini".

Indiferent că au jucat pe "Extensiv" sau la Turnu Severin, ultima oară în octombrie 2016, roș-albii n-au învins în niciunul dintre cele trei meciuri cu CSU.

Doar o remiză și două eșecuri, numai un gol marcat: 0-0, 0-3 și 1-2. Iar spiritele sunt și mai încinse după ce mai mulți fotbaliști ai oltenilor, Băluță, Ivan, Măzărache și Screciu, au înjurat Dinamo alături de propria galerie, acum 10 zile, iar clubul din Ștefan cel Mare i-a reclamat la Comisia de Disciplină, cerând suspendarea lor pentru întâlnirea de diseară, fiind nevoie ca gruparea din Bănie să-și ceară, ulterior, scuze public!

Antrenorii fierb

Roș-albii au și probleme de lot, motiv pentru Cosmin Contra de a se lua de FRF! Le lipsesc atacantul-golgeter, Adam Nemec, pe care antrenorul a spus că nu-l va forța din start, întrucât resimte oboseala drumului retur din Slovacia, dar și portarul Jaime Penedo, care a fost unul dintre oamenii esențiali în primăvară.

"Nu înțeleg această grabă de a juca în Cupa României când mulți jucători sunt la echipele naționale. Ar trebui să ne gândim mai bine când pregătim calendarul competițional. Craiova va fi puțin avantajată din acest punct de vedere", a spus "Guriță".

Amenințarea lui Ivan

Nici Gigi Mulțescu nu și-a ascuns sentimentele, trimițând săgeți direct către adversar: "Avem un accidentat, pe Barthe, victimă a duelului precedent cu Dinamo. Mi-e teamă la acest meci doar de agresivitatea fizică a adversarilor și vreau să fac apel la brigada de arbitri să nu lase să escaladeze agresivitatea în teren".

Iar Andrei Ivan a semnat declarația de război: "Am exersat loviturile de la 11 metri, dar nu cred că se va ajunge la așa ceva la Severin! Am încredere în mine și colegii mei că ne putem impune în timpul regulamentar".

"Noul curent? Să dăm în jucători"

Contra a fost acid după 0-0 cu Danemarca și a aruncat săgeți către Răzvan Burleanu: "Și dacă vom câștiga 3-4 meciuri s-ar putea să nu ajungem nici de pe locul 2 la baraj. Ne-am obișnuit să nu ne calificăm la un Mondial. Noul curent este să dăm vina pe jucători. Cel mai mult mă dezamăgesc declaraţiile că nu avem valoare. Poate nu avem valoare să ne batem cu Germania, Spania, Italia, dar cred că avem valoare să ne batem cu Danemarca, Polonia, Muntenegru şi Armenia. În ultimul meci, echipa naţională a României a arătat foarte rău. Benzar a fost cel mai periculos şi este marele câştig al naţionalei".

Îl face pe Nede pokerist

Liţă Dumitru, fost antrenor la naţionala U18, a acuzat ieri, la 6TV: "Pe Nedelcearu l-am avut la juniori, când eram la naţională. Din 22 de goluri primite, 21 au fost ale lui. Plus că l-am descoperit ca fiind un foarte bun pokerist. Am avut mari probleme cu el, iar asta era acum trei ani. Credeam că şi-a revenit, dar nu vreau să mai vorbesc ca să nu supăr lumea", a spus Dumitru.

"Întâlnim una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului, iar cu Contra e și mai agresivă. Ne vom pândi reciproc greșelile. Dar nu abdicăm de la filosofia noastră și vom juca ofensiv în orice moment prielnic"
Gheorghe Mulțescu, antrenor CS U Craiova

"Am încercat să lucrăm mai mult faza ofensivă în ministagiul de la Brașov. Nu m-am hotărât cu cine voi juca în atac, cu Popa sau cu Rivaldinho"
Cosmin Contra, antrenor Dinamo

2meciuri au disputat deja "câinii" și oltenii în ultima lună, unul în sezonul regulat, 2-1 pentru elevii lui Contra, altul în play-off, 0-0, ambele pe Național Arena

csu craiova dinamo1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (3)
ion.ionescu
ion.ionescu  •  29 Martie 2017, 17:33

MECI ARANJAT DE MULT !!! Tot acest "război" e praf în ochi ! Trocul : Dinamo să intre în play off (bani mai mulţi, eventual cupe europene) iar CSU să câştige în Cupă. Dinamo deja îşi pregăteşte motivele înfrângerii...Scor 2-0 sau 2-1 pentru CSU. Fireşte, va fi un meci "încrâncenat" !

stefy29
stefy29  •  29 Martie 2017, 15:22

cs litera u o s-o fure drept în bot.

1892654167633692
Stan Nelu  •  29 Martie 2017, 12:27

Pe umar ii bateti !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează