Articol de Iulia Iordache - Publicat sambata, 01 aprilie 2017 00:00
Nu există om care să nu fi auzit de replica lui Șumi "Ești pe mână cu Chirilă?"!
Dar poate există oameni care nu știu că Ionuț Chirilă, antrenorul care i-a luat locul lui Ilie Stan pe banca mureșenilor, nu a mai antrenat din octombrie 2014, an în care și-a încheiat contractul cu Poli Iași. Chiar și așa, tehnicianul anunța planuri mari cu noua sa echipă, pe care vrea să o transforme într-un "brand puternic", motiv pentru care a semnat pe 2 ani și jumătate! Totuși, schimbarea băncii tehnice nu a fost de bun augur la ASA, care a pierdut fără drept de apel.
Faza serii au oferit-o Cătălin Golofca și Leo Grozavu. Imediat după golul din minutul 49, cel care fusese lovit peste gură în urmă cu o lună de Leo a alergat către bancă și s-a îmbrățișat cu agresorul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!
Moldovenii și-au securizat victoria încă din minutul 59, când Buș, într-o formă de zile mari, a obținut un penalty după ce a fost faultat de Velayos în careu, iar Vașvari a transformat lejer lovitura de la 11 metri.
"Leo m-a luat în brațe, eram fericit, nu mai știu ce mi-a spus mai exact. Ce a fost a fost, sunt jucător profesionist și m-am antrenat bine!"
Cătălin Golofca, mijlocaș FC Botoșani"Subiectul Golofca trebuie închis. L-am titularizat pentru că se pregătește bine, nu pun orgoliul înaintea valorii jucătorilor. Nu sunt un tip ranchiunos. Jucătorul care merită să joace, joacă, poate să mă și înjure, nu mă deranjează"
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani