Articol de GSP - Publicat duminica, 30 aprilie 2017 18:03
Manchester City a înregistrat astăzi un nou pas greșit în Premier League, ratând victoria care să o trimită pe locul trei.
Echipa lui Guardiola a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe terenul lui Middlesbrough, formație aproape retrogradată în Championship.
Alvaro Negredo a deschis scorul pentru gazde în minutul 38, învingându-și fosta echipă cu un șut de toată frumusețea din interiorul careului.
Aguero a egalat pentru City în minutul 69, în urma unui penalty îndelung contestat de jucătorii lui Boro.
Chambers a dus-o din nou pe Middlesbrough în avantaj, în urma reușitei din minutul 77, venită după o fază confuză petrecută în careul "cetățenilor".
Gabriel Jesus a salvat-o pe Manchester Ciy, egalând cu capul în minutul 85, după o centrare perfectă a lui Aguero.
În urma acestui rezultat de egalitate, Manchester City se situează pe locul patru, cu 66 de puncte, la egalitate cu Liverpool, ocupanta locului trei, și cu un punct mai mult decât United, care se află pe cinci.
De partea cealaltă, Middlesbrough se află pe locul 19, cu 28 de puncte, și șanse din ce în ce mai mici de a evita retrogradarea.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat