SPORTURI  »  AUTO  »  DRIFT

GALERIE FOTO + VIDEO Drift la malul mării » Reporterul GSP a trăit pe propria piele emoțiile pe care le are un pilot în timpul competiției

Articol de - Publicat luni, 01 mai 2017 13:04

Aproape 15.000 de spectatori au asistat la prima ediţie a evenimentului Drift Games by the Sea, desfăşurată duminică la Constanţa.

Viteze ameţitoare, motoare turate la maximum, derapaje la limită şi un iz puternic de cauciucuri încinse. Totul în faţa celor aproape 15.000 de turişti şi constănţeni strânşi pe un circuit extrem de tehnic, desenat lângă Cazinoul din Constanţa pentru prima ediţie a Drift Games by the Sea. Evenimentul prins în festivităţile de deschidere a sezonului la malul mării i-a pus la încercare pe unii dintre cei mai buni 8 piloţi de drift din ţară. Un test de îndemânare şi o ocazie perfectă de a face spectacol fără presiunea competiţiei.

După ce şi-au etalat maşinile cu sute de caii putere sub capotă în Piaţeta Casino din staţiunea Mamaia, piloţii au străbătut întreg oraşul într-o caravană care a atras aplauze de admiraţie.

Probe inedite

Obişnuiţi cu tensiunea concursurilor, piloţii s-au distrat de-a lungul probelor concepute de organizatori. Parcări la limită, slalom la milimetru printre jaloane, atingerea uşoară a unui balon gonflabil, parcurgerea circuitului în tandem, toate executate în regim de derapaj şi viteză. O “bagatelă” pentru maşinile în care fiecare participant a investit peste 20.000 de euro doar în dotări, pentru a le aduce la un nivel de competiţie. “Este un nou concept lansat de Romanian Drift Comunity, iar la prima ediţie am avut prezenţi 8 piloţi la bordul a 8 supermaşini, care adună sub capotă peste 5.000 de cai putere. Cu această ocazie, piloţii şi-au testat limitele, mai ales că nici nu văzuseră traseul înainte, a fost o surpriză totală şi pentru ei. Dincolo de adrenalină, fanii au putut vedea mai multe elementele de show, cu care nu se vor întâlni la etapele de Campionat Naţional, unde sunt foarte mulţi piloţi la start şi timpul nu ne permite. Ceea ce s-a întâmplat acum a reprezentat într-un fel şi o avanpremieră pentru etapa de Campionat Naţional de la Constanţa, din luna august, când vor veni peste 50 de piloţi din 4 patru ţări”, a explicat Alin Huiu, unul dintre organizatori.

Concentrare şi distracţie

Atmosferă a fost una de concentrare, dar şi de distraţie, piloţii mărturisind că au fost încântaţi să facă parte din show-ul de deschidere a sezonului pe litoral. “Am format o echipă cu unii dintre cei mai talentaţi piloţi din România, care au pus în scenă pentru prima oară în ţara noastră un concept bazat pe driftu şi îmbinat cu îndemânare. Am fost onoraţi şi bucuroşi să venim la Constanţa cu acest spectacol chiar în aceste zile de distracţie, când se deschide sezonul”, a spus Sorin Ene, campion naţional şi vicecampion european, adăugând faptul că drifturile trebuie practicate doar în cadru organizat, iar pentru performanţă trebuie să investeşti considerabil: “Este foarte greu, din punct de vedere financiar să construieşte o astfel de maşină şi, mai ales, să o întreţii. Fără parteneri care să ne susţină, nu am fi reuşit să ajungem la acest nivel. În plus, totul necesită ani de muncă şi de experienţă, chiar dacă, de dincolo de gard, totul pare simplu”.

Primul meu drift

Pentru a simţi pe proprie piele emoţiile pe care un pilot le trăieşte în timpul competiţiei, mi-am făcut curajul de a testa circuitul de la bordul uneia dintre maşini. Nu la volan, ci în stânga lui Sorin Ene, volanul fiind poziționat pe dreapta. Am pus casca, mi-am fixat centura de siguranţă şi am tras puternic aer în piept. Primul impact l-a reprezentat zgomotul asurzitor al motorului turat la maximum, urmat de un gol în stomac la momentul plecării pe circuit cu scârţâit de roţi. Viteza de peste 100 de kilometri pe oră, derapajele ameţitoare şi mirosul de cauciuc încins mi-au ridicat adrenalina la cote maxime. O experienţă extraordinară, pe care o voi repeta cu prima ocazie. Poate chiar la Drift Grand Prix, competiţie care se va desfăşura în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 6 şi 7 mai.

187 de kilometrieste viteza maximă atinsă la competiţiile de drift organizate în România

Ce înseamnă drifting?

Drifting-ul este o metodă de a conduce în care pilotul se foloseşte de acceleraţie, frână, ambreiaj şi cutia de viteze pentru a supravira şi a menţine maşina în aceasta stare de supravirare.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează