Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 22 august 2017 15:04
Acum trei ani, Sporting Lisabona a fost pe punctul de a transforma un jucător de la Dinamo în fotbalistul român cu cea mai mare clauză de reziliere din istorie.
În mai 2014, ziarele din România scriau că Dorin Rotariu este foarte aproape de un transfer la Sporting Lisabona. Informația a fost preluată din cotidianul portughez O Jogo care a scris că directorul de fotbal Augusto Inacio, nimeni altul decât antrenorul de la Vaslui în 2012, l-a recomandat și a negociat cu Dinamo. “Jucătorul va da o probă de joc și, dacă va confirma, suma de transfer va fi rezonabilă”, scriau jurnaliștii portughezi.
Necunoscut publicului și reprezentanților mass-media, Sporting avea deja pregătită oferta financiară pentru cel care era deja catalogat în Portugalia drept “Van Persie de România”.
Gazeta a verificat baza de date Football Leaks și a descoperit detaliile financiare neștiute din spatele negocierilor.
Pe 13 mai 2014, cu patru zile înainte de apariția știrii în presa portugheză, Guilherme Pineiro, administratorul de atunci al lui Sporting, le-a trimis un email colaboratorilor săi Augusto Inacio, Virgilio Lopes, cu președintele Bruno de Carvalho în “CC”, în care discuta despre stadiul negocierilor cu jucătorii doriți de club.
În partea a doua a mailului există o secțiune numită “Strict Secret” în care se află și oferta pentru Dorin Rotariu, care urma să fie făcută dacă “informațiile și vizionarea sunt pozitive”. Discuțiile se purtau prin intermediul impresarului Oscar Dias.
Pentru fotbalistul de 19 ani, Sporting urma să facă o ofertă de 500.000 de euro pentru 80 la sută din drepturile economice.
Contractul urma să fie pe o perioadă de 5 ani:
- salariu de bază de 100.000 de euro în primul sezon
- creșteri progresive până la 200.000 de euro în stagiunea 2018-2019
- anual, Rotariu putea câștiga suplimentar câte 10.000 de euro la fiecare cinci meciuri jucate (minimum 45 de minute în teren), dar în limita maximă de 50.000 de euro pe sezon.
Clauza de reziliere pregătită de Sporting era, însă, uimitoare: 60 de milioane de euro, adică de 120 de ori suma oferită lui Dinamo!
Peste 3 zile, scouterii lui Sporting au venit la București pentru a vedea meciul Dinamo - Săgeata Năvodari 4-1, în care Rotariu a intrat în minutul 54 și a dat o pasă de gol.
La scurt timp, însă, interesul lui Sporting a dispărut. Cluburile nu s-au înțeles la bani.
Presa din România a scris că Ionuț Negoiță a cerut 4 milioane de euro, dar Dinamo deținea doar 50 la sută din drepturi, restul aparținându-i lui Marian Iancu.
Rotariu a rămas la Dinamo până în această iarnă când a semnat cu FC Bruges.
Suma de transfer a fost de 2,2 milioane de euro, iar belgienii i-au oferit jucătorului 400.000 de euro.