Articol de GSP - Publicat luni, 18 septembrie 2017 14:07
După ce a dus-o pe Dinamo în play-off, preluând-o de la Ioan Andone la începutul anului, Cosmin Contra a negociat extrem de dur prelungirea contractului cu echipa alb-roșie la finalul sezonului trecut.
Contra i-a pus mai multe condiții lui Ionuț Negoiță, condiții îndeplinite de finanțatorul dinamovist. La 4 luni distanță de semnarea noului contract, antrenorul a plecat însă, lăsând echipa pe locul 7, după 10 etape.
Ce pretenții a avut Contra în mai 2017:
1. Salariu uriaș pentru preparator
Contra a venit la Dinamo cu spaniolul Javi Reyes. Antrenorul are mare încredere în preparatorul fizic și a negociat un salariu uriaș pentru acesta, 10.000 de euro pe lună. Contra i-a specificat clar lui Negoiță că nu continuă la Dinamo fără Javi Reyes, iar finanțatorul dinamovist s-a conformat și a acceptat să plătească o sumă impresionantă. Acum, Reyes va pleca la echipa națională a României.
În plus, la Dinamo a venit și un recuperator fizic, Pietro Villalobos, la cererea lui Contra. Acesta primește 2.000 de euro lunar.
2. I-a adus jucătorii preferați pE sume mari
Cosmin Contra a făcut tot posibilul să își aducă jucătorii preferați la Dinamo. A început cu Juan Albin, pe care l-a făcut cel mai bine plătit jucător din lot, cu un salariu de 15.000 de euro. Uruguayanul nu a dat randament și a plecat pe ușa din dos, după câteva meciuri. A urmat Jeremy Bokila. Atacantul dorit de Contra a venit sub formă de împrumut de la Antalyaspor, după câteva etape jucate la CFR, și primește un salariu de 10.000 de euro.
3. Investiții în infrastructură
Contra a impus și investiții în infrastructură. Antrenorul a vrut ca baza de pregătire de la Săftica să fie la cele mai înalte standarde și a cerut un teren mai bun, o sală de forță mai mare și mai bine dotată și condiții de cazare superioare celor existente acum, iar Negoiță i-a îndeplinit și aceste condiții, baza fiind folosibilă de luna viitoare.