Articol de GSP - Publicat luni, 02 octombrie 2017 09:45
Gabriel Tamaș se declară mulțumit de transferul în Israel, la Hapoel Haifa, în ciuda faptului că are în contract o "clauză antibăutură", prin care oficialii israelieni s-au asigurat că nu va fi implicat în scandaluri.
"Campionatul din Israel este unul bun, sunt jucători de calitate și mă bucur că am ales să joc în această țară. Avem o echipă bună și din acest motiv suntem unde suntem în clasament. A fost o alegere bună să vin să joc în Israel", a spus Tamaș într-o publicație locală, citat de ziare.com.
Tamaș a semnat un contract valabil pentru un sezon cu israelienii și are o clauză care stipulează că fundașul central va fi dat afară de club în cazul în care va avea escapade.
Până acum, Tamaș a fost integralist în cinci dintre cele șase meciuri jucate de Hapoel Haifa în startul sezonului, iar echipa sa este încă neînvinsă, ocupând primul loc în campionatul Israelului.