Articol de GSP - Publicat luni, 27 noiembrie 2017 05:34
În vârstă de 42 de ani, galezul Mark Williams a câștigat primul său titlu în Regat după 14 ani, într-o finală cu chinezul Yan Bingtao, denumit de mulți una dintre marile speranțe ale snookerului modern, scor 9-8.
A fost un meci plin de tensiune, în care Williams a fost condus permanent, 3-5 la finalul primei sesiuni, dar în care galezul s-a folosit de experiența celor 25 de ani de joc pentru a eroda din avantajul adversarului său de 17 ani, care urmărea să devină cel mai tânăr câștigător al unui turneu pe puncte, record deținut de Ronnie O'Sullivan.
Mark Williams a dus meciul în decisiv, acolo unde a închis după o serie de minibreakuri, primul său titlu din 2011 încoace, de la Mastersul german.
Victoria este cu atât mai impresionantă cu cât soția lui Mark, Jo, a fost internată de urgență sâmbătă, suspectă de meningită.
"Le-am spus organizatorii ca, indiferent ce scor e pe tabelă, să intre să îmi spună dacă se întâmplă ceva. O să merg dimineață la spital, fiindcă durează mult până o să avem un diagnostic clar. Mi-au trecut multe lucruri prin minte înainte de această finală, fiindcă nu eram sigur că o voi juca. Acum 6 sau 7 luni mă temeam că nu o să mai câștig niciodată un turneu" Mark Williams
"Sunt foarte dezamăgit că nu am reușit să bat recordul lui Ronnie, dar voi mai avea o șansă la următorul turneu. Mă simt încrezător după o asemenea prestație, chiar dacă am pierdut în finală. Voi ținti mai sus de acum, spre finale, nu spre semifinale" Yan Bingtao
Odată cu trofeul Alex Higgins, a 19-a distincție dintr-o carieră de 25 de ani, galezul a ridicat și un cec de 70.000 de lire sterline.
2Campionate Mondiale are Mark Williams în carieră: în 2000 și 2003
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!