INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

VIDEO Moment emoționant cu Fernando Varela în prim-plan » Fostul stelist și-a îmbrățișat copilul și a izbucnit în plâns după golul reușit pentru PAOK

Articol de - Publicat marti, 13 februarie 2018 10:29

Fernando Varela, stoperul lui PAOK, știa că fiul său cel mare, Gustavo, 13 ani, era copil de mingi și se afla exact în spatele porții în care a marcat în meciul de aseară cu Larissa, 3-0: "În 2016, colegii îi luau peste picior, pentru că eu mi-am dat autogol".

Acesta a fost meciul pe care Fernando Varela îl tot aștepta de un an și jumătate. În octombrie 2016, înscria primul său gol la PAOK, chiar pe terenul lui Olympiakos. Dar, în același joc, își dădea autogol.


*momentul emoționant, la secunda 0:27

Iar cei care au avut cel mai mult de suferit au fost copiii lui, Gustavo (13 ani) și Thomas (9), ambii înscriși la Academia alb-negrilor. "Colegii îi luau atunci peste picior la școală, tachinându-i că eu marchez în ambele porți", nu a uitat fostul stelist.

"Tată, sunt în spatele porții. Înscrie azi!"

Luni seară, un an și jumătate mai târziu, fundașul central și-a făcut copiii fericiți. A punctat din nou și numai în poarta adversarilor, la 3-0 cu Larissa. A plâns de bucurie când a scuturat plasa. A sărit peste reclame, sărind în brațele fiului cel mare, care era copil de mingi.

"Voiam să dau gol, știam că Gustavo era acolo. Îmi zisese chiar înaintea partidei: «Tată, sunt în spatele porții. Înscrie azi!». De aceea am plâns", a povestit Fernando.

"Aveam nevoie de această reușită, într-un joc în care PAOK să bată, pentru ca băieții să scape de ironii și eu să-mi scot din minte acel meci cu Olympiakos".

"Fotbalul este foarte dur, iar băieții mei știu acest lucru. Însă vreau ca ei să meargă fericiți la școală"
Fernando Varela, apărător PAOK

"Dacă tata ar fi marcat la cealaltă poartă, aș fi fugit atunci pe teren. Acest gol era foarte important pentru el. Vreau să fiu puternic ca tata"
Gustavo Varela, fiul stoperului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
chromophobia
chromophobia  •  13 Februarie 2018, 12:39

Unul din cei mai buni fundasi straini care i-a avut Romania.Mare siguranta

raul4steaua
raul4steaua  •  13 Februarie 2018, 12:12
Postat de Dani Dany pe 13 Februarie 2018, 11:26

13 ani fiul lui??? Atunci el cati ani are, 40???

Zau de nu te duce capul ala la fel de mult ca pe curcile alea din parlament

claudiu.h12
claudiu.h12  •  13 Februarie 2018, 11:40
Postat de Dani Dany pe 13 Februarie 2018, 11:26

13 ani fiul lui??? Atunci el cati ani are, 40???

Varela are 30 de ani. Ai vreo problemă barbatii tati tineri !??! Sau ai creieru prea redus ca sa intelegi niste aspecte ???

Vezi toate comentariile (5)
Comentează